vineri, 28 septembrie 2012

Voi înțelegeți că ăștia MOR???

Am foarte mult timp de când am abandonat bloggingul social în detrimentul celui personal! Dar cu toate astea, asta e o temă foarte delicată, care pe mine mă intrigă și mă dezgustă! Mereu am detestat politica, considerând-o cel mai mizerabil domeniu de activitate posibil. În prostia mea, nu am realizat că și cariera spre care doresc eu să îmi îndrept pașii face parte din exact aceeași categorie, a gunoaielor societății contemporane. Și aici mă refer la domeniul jurnalistic.
Și nu regret că am încetat să mai citesc ziare sau să ma uit pe posturile de știri!

vineri, 21 septembrie 2012

Prima și ultima mea poezie

A cam venit vremea să mă despart de bătrânul meu calculator. Așadar, am început să fac curățenie. Desigur, am pierdut toată dimineața să transfer prin mail și abia peste câteva ore, când treaba era deja terminată, spre frustrarea mea, am realizat că am deja un stick disponibil. Însă, printre documentele ce se aflau acolo, am mai descoperit și ultima poezie pe care am scris-o, prima făcută public, cu care am participat pe data de 15 ianuarie 2011 la un concurs de creație literară, la care am obținut o mențiune. Ironia sorții, fiecare câștigător primea o carte, iar eu am primit, culmea, ''Viața pe un peron'', a lui Octavian Paler, mentorul meu! Poate nu aș mai fi menționat toate acestea dacă nu aș fi văzut că un subtitlu al articolului din cel mai mare ziar băcăuan care relata despre acel eveniment, era chiar un vers din poezia mea. Mai jos vă las poezia:

luni, 17 septembrie 2012

12 ani!

Imaginile pe care le-am încărcat pe StolenIMG mi-au stârnit niște amintiri! Dintr-un trecut ''de mult apus'', așa cum zic veteranii! Îmi amintesc de ceva ce s-a întâmplat în septembrie, 2000. De mult, tare de mult! Acum 12 ani! Știu, deja ați intuit ce... prima mea zi de școală!

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Mega tag

Am primit de la Alle un mega tag cu alfabetul. Am acceptat imediat provocarea, pentru că îmi place să răspund la întrebări personale (mă ajută să în procesul de autocunoaștere, mai ales că eu îl consider pe eul meu cam urâțel, așa că am refuzat să fac cunoștință cu el). So, let's go!

vineri, 14 septembrie 2012

Viața prin ochi dalmațieni

Sincer și la subiect vorbind, postarea asta nu poate avea un titlu sau o poză suficient de sugestivă, care să se apropie cât de cât de subiectul abordat astăzi. Și totuși are. Am lipsit câteva zile din online, motiv pentru care am avut timp să îmi ordonez piesele acelui puzzle organic numit creier, conștient că în fiecare clipă a vieții mele, mai dispar câteva componente ale acestui puzzle. Astăzi am ales să fiu Don Quijote. Sau nu... mai degrabă, Scooby-Doo! Adică am ales să mă lupt cu inamicii invizibili, să găsesc frontiera infinitului, să merg după fiecare deal care îmi apare la orizont ca să văd de unde răsare Soarele. Am ales să îmi dau cu părerea despre acel ceva căruia i s-a atribuit în totalitate termenul ''imprevizibil''....VIAȚA

luni, 10 septembrie 2012

Leapșa pe care am ratat-o 3 ani!

După ce am terminat clasa a VIII-a, mi-am făcut cont pe Facebookul care atunci era la modă, Netlog. Prin Ianuarie 2009 am început să scriu pe blogul de la netlog, chinuindu-mă să mă încadrez în spațiul limitat de acolo. Prin martie 2009 m-am înscris pe blogspot. Apoi, peste luni bune am schimbat pe zice.ro, apoi am scris la un blog colectiv, apoi pe wordpress, apoi iar pe blogspot, cu pauze foarte lungi între perioade.

Blogger life!

Chestiuța asta a fost făcută de mine la ora 01:20, din dorința de a-mi ridica moralul și mai ales de a ridica moralul celor care în clipa asta consideră că ''LIFE SUCKS''. Da, LIFE chiar SUCKS... dar suntem bloggeri, deci WE DON'T GIVE A FUCK!
Sper că vă place, pentru că e prima mea ''operă'' de acest tip, nu m-am mai ''jucat'' cu memeuri până acum.

vineri, 7 septembrie 2012

Analize amuzante


Deși blogul meu și-a schimbat domiciliul, ''analizele'' la care este supus Zeitatea Sa atotștiutoare Google, acest Demiurg din basmul vieții fiecărui internaut, pentru ca acesta să indice calea către blogul meu, sunt tot mai ilare. Am decis să împărtășesc cu voi aceste căutări stranii, ajungând la concluzia că dacă internauții români ar fi mers vreodată la Oraculul din Delphi, cu siguranță acesta ar fi avut grijă ca aceștia să fie căsăpiți la ce întrebări stupide ar fi pus. Ca de exemplu:

miercuri, 5 septembrie 2012

Viața profesională, impecabilă!

Odată cu venirea toamnei, lucrurile s-au schimbat semnificativ pentru mine din punct de vedere profesional. Prima mișcare a fost transferul pe platforma blogspot, o platformă net superioară wordpress. Am mult mai multe beneficii fiind activ pe blogspot decât pe vechea platformă. Așadar, dețin acest nou blog, ce are un aspect extrem de plăcut, care îmi reflectă personalitatea, așa cum se reflectă în oglindă omulețul din antet. După cum vedeți, odată cu mutarea beneficiez de noi elemente pe blog, ce au menirea de a atrage interesul vostru, al cititorilor mei.
O a doua modificare ar fi pagina de Facebook. Oficial, eu nu mai am Facebook. Însă blogul da. Chiar două. Așadar, like puteți da la această adresă. De asemeni, aveți și posibilitatea de a da add pe www.facebook.com/proprianaliza.
Însă cea mai importantă realizare este colaborarea pe care am început-o de curând cu StolenIMG, un site pe care îl admir de foarte mult timp. Sunt un mare iubitor al imaginilor, iar acest site a fost din totdeauna preferatul meu, așadar propunerea de a mă alătura echipei a fost mai mult decât binevenită. Acum am ocazia de a mă implica direct în activitatea siteului pe care îl urmăresc cu foarte multă plăcere de atât timp. Așadar, mă veți putea urmări și acolo și să vă delectați ochii, mintea și sufletul cu minunatele imagini postate acolo de echipa StolenIMG. De asemenea, dacă există doritori care ar vrea să se alăture proiectului, pot solicita acest lucru în secțiunea CONTACT.
Vă aștept cu mult drag să mă urmăriți pe ambele siteuri. Pace-n sine tuturor!

marți, 4 septembrie 2012

CA SĂ îmi meargă mai bine, mi-am luat o nouă CASĂ

Sătul de vechea ''chirie'' de pe wordpress, unde nu existau atât de multe beneficii, am luat decizia de a mă muta, tot cu ''chirie'', dar una mult mai avantajoasă pe blogspot. Toate vechile postări au fost transferate dintr-o parte în alta (din păcate nu și comentariile). Motivul a fost evident, beneficiile unui blog pe wordpress nu sunt la fel de mari ca cele de pe blogspot, o platformă deținută de gigantul Google.
Așadar, cu ajutorul Anei (care după cum se poate vedea, a făcut o treabă extraordinară) blogul vostru preferat și-a schimbat locația, dar și aspectul, un aspect nou și extrem de plăcut ochiului. Rugămintea mea la toți cei ce mă urmăreau pe vechiul blog ar fi să vină să mă viziteze în ''noua casă''. De asemeni, colegii bloggeri cu care aveam colaborări sunt rugați să mă treacă în blogroll cu noua adresă.
Pace-n sine tuturor!

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Septembrie, toamnă!

1 septembrie! E toamnă! Off... în sfârșit ai venit! Cât te-am așteptat!!! Vara asta a fost minunată. Unică. Dar a trecut. Acum doar tu mai poți calma tsunami-ul de trăiri și amintiri pe care primăvara și vara mi le-au adus. Doar tu mă poți ajuta să ies din sevrajul procesului de maturizare din ultimele 9 luni. Bine ai venit anotimp al plimbărilor la ceas de seară, al hoinărelii prin magazine și al muzicii soft. Bine ai venit melancolia lui Cronos.... bine ai venit, toamnă, momentul meu de împlinire sufletească!