miercuri, 30 septembrie 2015

Prin martie

"Ploua teribil. Era o noapte care te făcea să te gândești că Dumnezeu însuși era într-o depresie adâncă și natura era pictura prin care își descria El psihoza. Stăteam în întunericul camerei mele, cu spatele la geam, lipit de calorifer, cu un pahar de rom negru în mână, iar cu cealaltă mână îmi susțineam capul prea plin de gânduri, cu cotul sprijinit pe genunchi. În puținele petice de lumină ce pătrundeu în cameră de la timidul felinar de pe trotuarul opus ferestrei mele, o văd. Stătea și mă privea. Se apropie de mine cu un mers sigur, precis, ca un prădător care vedea în oxigenul meu prada, o pradă care se preda cu fiecare pas al ei. Ajunge în fața geamului și își găsește un punct la baza felinarulu, privind țintă printre stropii mari și deși.
Cu o rapiditate pe care nici eu nu am înțeles-o, ajung în genunchi, îmbrățisând-o, ținându-mi mâinile în jurul șoldurilor ei, cu obrajii lipiți de coapsele ei. Îi bag mâna pe sub hanorac, îi simt spatele gol și o mușc de coapsa stângă, gest ce o scoate din inerție și o face să își treacă mâinile prin părul meu scurt și mă trăsese mai aproape de ea. După ce îmi mângâi obrazul de coapsa ei ca un pisic ce încearcă să atragă atenția, ridic privirea spre ea. Se uită în jos spre mine și îmi zâmbește. Nu, nu...sau...da! Nu știu ce vreau, m-am pierdut, aerul meu arde. Același zâmbet, din pizzerie de acum mult timp, care a făcut ca tot imperul de tristețe clădit în mine de ani de zile să se dărâme precum Imperiul Roman aub asediu. Să mă simt viu pentru prima dată în viață, care a dat toți norii deoparte și m-a luminat. Îl am din nou acum, atașați acelorași ochi mari și păr de foc. "-Tu? Ești aici? Sau e doar imaginația mea?". Fără să stea pe gânduri îmi răspunde "-Mai contează?". Are dreptate, nu am timp să mă obosesc cu întrebări. E aici, asta contează. "Până răsare soarele, doar", îi pot citi un gând pe chip, pe care a știut să îl rețină. Îi desfac cureaua, fermoarul și blugii îi cad pe podea, acolo unde zăcea și paharul scăpat de mult din mână. Îi mângâi coapsele, care se contractă ușor la fiecare sărut al meu. Mă ridic și  privesc în ochi. O sărut intens, îi mușc  buza, apoi îmi plimb limba pe buza ei, ea îm cuprinde fața în palme, mâinile mele îi ridicau ușor hanoracul, îi mângâiam spatele, ador să îi simt pielea. Ușor, hanoracul dispare și el, iar eu îi sărut gâtul, umerii goi, o trag spre mine. Dar se eliberează din strânsoarea mea.
Nu mai existau haine care să ne încurce, puteam observa cum după ce se eliberează din brațele mele se îndepărtează către un colț al camerei și se lipește de perete, chemându-mă din priviri. Ajung în fața ei, ea își plimbă ușor unghia de la gâtul meu, coborând până în zona abdomenului, apoi mă trage spre ea brutal, ne contopim în săruturi, mușcături și zgârieturi. Mă retrag brusc spre a-i da de înțeles că vreau să mă mai joc. Îi apare din nou acel zâmbet ștrengăresc ca un portal care mă ducea mereu într-un mic Eden, doar al nostru. Se plimbă prin cameră, ajunge în dreptul biroului și se urcă pe el. O urmez, îmbătat de vraja ei. Am continuat acest joc prin toată camera, ajungând pe covor, cu mișcări intense, transpirați și flămânzi unul de celălalt. Rămânem îmbrățișați câteva minute, după care o văd că se ridicăă și îmbracă tricoul meu alb, larg. E atât de frumoasă. Știa că nu voi spune nimic, că voi vrea doar să stau și să o privesc. Își pune rom în pahar și se urcă pe geam, cu fața spre cameră și privirea întoarsă spre trotuarul luminat și jilav. Sorbea romul din pahar cu aceași intensitate cu care eu, de pe covor, îi sorbeam trupul por cu por. Îmi iau blugii pe mine și mă apropii de ea. Voiam să îi spun că o iubesc, că îmi dă un sens. Ea își pune picioarele în jurul meu și mă trage mai aproape. Eu îi mângâi chipul și când să deschid gura, îmi pune un deget la gură pentru a tăcea. "Nu spune nimic, doar...nu spune". Mă conformez, o iau în brațe și o las să își țină capul pe pieptul meu. Brusc, tot ceea ce văd în jur e o lumină foarte puternică. Un tavan denivelat, văruit amator. Mă ridic din pat, împleticindu-mă în propriul mers, cu oasele trosnind și durându-mă ca pe un narcoman aproape de sfârșit și mă îndrept spre oglindă. Îmi văd ochii împăienjăniți, chipul nebărbierit și privirea încruntată, aspect ce amintea mai degrabă de un vagabond rebel și singuratic, închis la Guantanamo pentru ceva ce nu a făcut, nicidecum de tânărul îndrăgostit de fata cu părul de foc, de a cărui zâmbet era dependent. Și camera arăta acum ca o celulă, un dezastru total. În locul paharelor de rom, găsisem o sticlă de vodkă. Nu mai aveam nicio urmă a zgârieturilor și a mușcăturilor ei, ci doar un semn urât pe mâna stângă, amprentă a peretelui pe care îl pocnisem. Tricoul nu mai avea impegnat mirosul pielii ei, ci mirosul de parfum  ieftin al unei curve agățate pe jumătate de milion la mica publicitate.

Îmi fac o cafea grobiană, îmi iau pastilele și pun pe o felie de pâine niște parizer prost. Starea de greață însă mă face să renunț. Beau doar cafeaua, care mi-a făcut și mai greață, iau o pereche de blugi, un tricou, adidașii și ies. "-Hmm...iar mă bântuie răposatul". Ăsta e singurul lucru capabil să îl mai exclam despre visul de noaptea trecută. Morții mă-sii, măcar mai visez frumos uneori. Și am ieșit, tot singur, tot fără destinație".

Un comentariu: