Genă de animal

 

Mă gândeam uneori de ce îmi place mie rapul. Se glorifică termenul de "golan".  Ce o fi atât de fain la asta? Ce e tare în a fi golan? Ce e de glorificat aici? 

 Ei, bine, faptul că în cultura urbană, termenul definește cea mai frumoasă formă a homo sapiensului. Când cântă, dansează, bea, plânge, râde, când e profund uman. Dar, desigur, termenul are și o conotație negativă. Golanul este adeptul golăniei. Iar golănia este rezultatul genei de animal. 

Închisoarea sufletului

 Datorită frigului din minte, mi-am îmbrăcat sinapsele în pulovere de shoturi de palincă și Jagger. Asta în timp ce în timpanele mele au bubuit Veritasaga, Cedry2k sau Paraziții, atât de puternic, încât cerumenul cred că nu mai are forma firească, ci mici statuete în miniatură a artiștilor. Priveam la libertatea mea ca la un Paradis artificial, pe care nu îl înțelegeam și la care, răpus de beția superficialului, nu știam să îl apreciez pe deplin. Sunt același tip rece, cu măști sociale brute, sub care ascunde adevărata natură. 

Licărire în savană

 

 "Aceeeleeeași străzi pe careee am treecuuuut/ Oraș nestins într-uuun aaaamuuurg tăăăcuuut". Asta aveam în minte astăzi când, în mod voluntar, mi-am rătăcit pașii spre alei pe care nu le-au mai atins vreodată teneșii mei.

Rodie gri

 Încă o zi și anul ăsta se va vindeca de vară. Vine luni, 1 septembrie, se va instala ușor-ușor, ca un serial ajuns la un nou sezon. Toamna mereu mi-a părut un restart. Sunt prea rece și rațional ca să iau în seamă semne sau simbolistici, dar uneori îmi place să cred că este anotimpul ce se mulează mereu pe firea mea, orientară spre călătorii spre lumea atât de necunoscută din mine. 

 Vara am simțit-o mereu ca pe o petrecere de Revelion. Măsti sociale, decibeli, culoare. Iar toamna, ca pe cea mai frumoasă zi din an, 1 ianuarie, zi în care ador să mă plimb pe străzi, pentru că e gol. E liniște. E convenția ca totul să stea pe loc: mașini, oameni, zgomote. Ba parcă nici natura nu prea face excese pe 1 ianuarie. Exact așa simt toamna.