sâmbătă, 13 octombrie 2012

Sinucide-mă!!!

  Nu pretind să fiu special prin această postare. Nu am nici măcar pretenția că sunt unic! Nici că viziunea mea este mai corectă decât a altora! Însă știu cu siguranță că în această postare mă caracterizează sinceritatea! Pe baza a ceea ce am fost capabil să acumulez până la această vârstă în materie de experiență de viață, pot pretinde că sunt sincer! Nu mă declar un fin cunoscător al psihologiei și al naturii umane, nu mă declar nici pe departe un specialist! Însă văd, aud, gândesc, simt! Percep! Și nu fac decât să relatez un punct de vedere, acela pe care eu îl consider legitim și în care mă încred. Nu cer nimănui să îmi împărtășească credințele, ci doar să le accepte ca fiind un punct de vedere! Este strict opinia mea și indiferent că va fi blamată sau susținută, eu mi-o asum 100%.
 Nu prea am făcut recenzii până acum! Însă acum aș dori să fac recenzia unui scurt-metraj românesc. Și nu mă refer din punct de vedere scenaristic, artistic sau regizoral, cât din punct de vedere al psihologiei personajului! Este vorba de scurt-metrajul ''Sinucide-mă''. Filmul spune povestea lui Alex, un tânăr care, în urma unei căsnicii eșuate, a unei slujbe pierdute și a singurătății decide să moară! A avut câteva tentative de suicid, dar spiritul de autoconservare l-a oprit! Observând că nu este capabil să se sinucidă, decide să apeleze la serviciile unui asasin care să îl omoare! Din clipa în care apelase la asasin, știa că nu mai există cale de întoarcere. Urma să moară! Atunci, fiecare secundă a vieții sale i se părea minunată! Era paranoic și suspect la orice mișcare! Știa că moartea urma să îl lovească în orice clipă! Căuta să își prelungească viața cât mai mult! În cele din urmă, alege să fugă din calea morții! Alege să fugă din oraș, să se ascundă! Nu suporta teama morții!
 Alex este omul modern tipic! Omul modern (încă din antichitate) și-a arătat primitivismul! Omul modern fie se agață de viață cu orice preț, fie vrea să scape de viață cu orice preț! Deși par antipozi, indivizii ce susțin oricare dintre cele 2 idei, fie că viața merită trăită, fie că de viață trebuie să scapi, sunt exact din același material! Sunt ființe incapabile de evoluție. O adevărată iluminare în acest domeniu o deține Emil Cioran prin eseurile sale! Omul caută iluzii! Viața în sine este o iluzie. Omul este cel mai laș dintre animale. Își închipuie că dintre toate vietățile existente în Univers, el ocupă un statut privilegiat. Își închipuie că există pentru un anumit scop. Crede că existența sa se datorează unor forțe extraordinare, că fiecare element al vieții sale este rezultatul unor dorințe ale cuiva! Nu se mulțumește doar cu viața aceasta, își închipuie că după moarte are dreptul la încă una, chiar veșnică. Refuză să creadă că atunci când moare dispare definitiv. Refuză să creadă că nu are dreptul să o ia de la capăt. Nu reușește să accepte că noțiuni precum ''fericire'' sau ''întristare'' sunt simple noțiuni. 
 Omul e arogant! Refuză să accepte adevărul. E depresiv la gândul că universului nu îi pasă de el. E înspăimântat la gândul că poate muri. Sau dimpotrivă, caută o biruință a vieții prin moarte. Refuză să înțeleagă un lucru: în viața lui doar 2 lucruri sunt certe...faptul că s-a născut și faptul că va muri! Atât. În rest nu e relevant nimic. Nu are nici cea mai mică importanță ce faci în timpul vieții. Nu contează dacă ești fericit sau dacă suferi. Pentru că nu vei avea timp să regreți nimic. După ce vei muri, vei dispărea. Vei înceta să exiști. Așadar... cât de prost să fie omul să creadă că dincolo de viață va găsi fericire sau întristare? 
 Să ne gândim: câți câini se tem de moarte? Câți lupi? Câți rechini, crocodili, elefanți, furnici, microbi? Și câți dintre ei se agață cu orice preț de viață? Nici măcar un individ! De ce? Nu își conștientizează viața și moartea? Nu știu! Eu cred că pur și simplu, nu îi interesează. Animalele gândesc pur: nu e vina mea că m-am născut. Nu e treaba mea când am să mor. E ciclul vieții, m-am născut și o să mor. 
 Însă omul alege să se complice. Să se alinieze unor standarde, să nu facă exact ceea ce simte. Crede în religii sau în științe. NU!!! Nu ar trebui să ne intereseze nimic. Nu o să mă ajute cu nimic să știu distanța de la pământ la soare. Nu o să îmi folosească la nimic să mănânc cu o furculiță! Astea sunt rezultatele prostiei omenești, ale aroganței, ale chefului de a fi altfel. 
 Câți dintre noi ar mai fi în stare să fie Diogene? Diogene a fost ultimul om pur! Când îi e greu plânge, când îi e bine râde. Nu îi pasă de ce a fost sau de ce va fi, ci de ceea ce este. Trăiește un prezent continuu. Nu îi pasă de nimic! Nu speră, nu e nostalgic. Omul la origini a fost un animal. Și încearcă să lupte împotriva propriei naturi, în speranța că va impresiona Universul care se va închina în fața sa. Ba chiar își permite să scrie cărți din care să rezulte că odată cu dispariția rasei umane, va dispărea și Universul. 
 NU! Omul poate dispărea în orice moment. Nimănui nu îi va păsa de asta. Decât poate altora asemeni lui. Viața colcăie în fiecare dintre noi! Dar e acolo accidental. Omul e doar o altă specie care va dispărea cândva. Iar viața nu e frumoasă sau urâtă. Ci doar iluzorie. Din plictiseală, omul a încercat să creeze termeni ca ''fericire'', ''tristețe'', ''iubire'', ''ură''. Doar pentru a găsi motive să o facă pe-a deșteptul. Omul a uitat de prezent. Gândul că poate muri în orice clipă îl sperie. De ce? E normal, singurul motiv pentru care s-a născut este acela de a muri. Doar ca mulți caută să își provoace moartea sau să se agațe de viață disperați. Nu ai nevoie de motive ca să trăiești. Nu ai nevoie de motive ca să mori. Nu ai nevoie de motive. Din prima zi în care ai căpătat viață nu faci decât să aștepți moartea. Atât. Asta e definiția vieții, procesul prin care te naști pentru a muri. 
 Ca să revenim la filmul nostru, Alex este fiecare dintre noi. Acel specimen care refuză să înțeleagă că e degeaba pe pământ! Toți existăm datorită unor accidente. Da. Toți ne-am născut și toți vom muri. E prea puțin important ce facem în timpul vieții. Pentru că oricum, nu folosește la nimic. 
 Acum ceva timp spuneam că nu mai cred în nimic, decât în mine, dar nici în mine pe deplin. M-am răzgândit! Cred în ceva. În singurele lucruri cu adevărat reale. În naștere și în moarte.
 Este un film pe care în recomand cu căldură, am investit prețios 37 de minute. A meritat din plin! Filmul îl puteți găsi aici!

9 comentarii:

  1. Și tu zici că după moarte nu mai e nimic?

    RăspundețiȘtergere
  2. @B.D.: Asta sper mai bine zis! Dacă accept viața ca fiind singulară, unică, nu o să am niciodată timp de regrete!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Alex este omul modern tipic! Omul modern (încă din antichitate) și-a arătat primitivismul! Omul modern fie se agață de viață cu orice preț, fie vrea să scape de viață cu orice preț! Deși par antipozi, indivizii ce susțin oricare dintre cele 2 idei, fie că viața merită trăită, fie că de viață trebuie să scapi, sunt exact din același material! Sunt ființe incapabile de evoluție."
    --------------------------
    Pai cui ii mai trebuie evolutie daca ..."E prea puțin important ce facem în timpul vieții. Pentru că oricum, nu folosește la nimic. " ????

    Si cine are nevoie de evolutie daca...."viata e o iluzie" ???
    Ideile tale se bat cap in cap.

    Tu zici ca cei care se agata de viata si cei care vor sa scape de ea sunt primitivi? Eu as zice ca cei care vor sa scape de ea, sunt aceea care au constientizat ca asa zisa viata e o goana dupa vant, si nu-si are sensul. Asa ca la ce sa-si mai prelungiasca iluzia? Iar cei care se agata de ea o fac pe motivul ca ei nu cred decat in acum si aici. Ceea ce vad, simt, pot pricepe, ptr. ei e real. Ceea ce nu pot pricepe, simti, vedea,...e ireal. Asa ca se prind de ceea ce li se pare real.

    99,9% din cei religiosi nu cred in nimic altceva inafara de viata pe care o realizeaza. Ptr. ei aici si acum e viata. Restul cu Dumnezeu si stiinta despre el e pura teorie. Gura de ei. Nimic real.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai auzit de ''Psihologia este moartea eroului''? Emil Cioran. Prin asta vrea să spună că definirea a orice este fals. Doar 2 lucruri sunt certe pe lume, nașterea și moartea! De restul nu trebuie să îți pese. Durere, plăcere, tristețe...toate sunt simple stări pe care le putem schimba după bunul plac, dar pe care trebuie să le savurăm din plin. Să nu mai încercăm să definim nimic.
      Altfel spus, eu m-am născut și voi muri. Atât e sigur. Restul nu se știe. Ce fac eu între cele 2 momente, e prea puțin important. ''Evoluția'', religia, toate sunt scorneli menite să ne dea un scop. Pentru că nu putem accepta adevărul, nu avem un scop anume, doar ne-am născut și vom muri, doar că ne plictisim și simțim nevoia de spectacol între cele 2 etape, așadar am inventat conceptul de ''viață''.

      Ștergere
    2. Esti sigur ca nasterea si moartea sunt atat de certe pe cat le crezi? Daca traiesti intr-o lume iluzorica, mai poti vorbi de certitudine? Te-ai gandit vreodata sa analizezi profund termenul "iluzie". Si daca da, ce idei ti-au trecut prin cap? Ce posibilitati ti s-au desfasurat in mintea ta?

      In alta ordine de idei. Doar sa te limitezi la ideea ca te-ai nascut si vei muri e cam superficial, nu crezi? Din nimic nu apare nimic, nu? Iar daca exista aceasta sfera, chiar si iluzorica, cel putin o singura intrebare ar trebui sa te preocupe? Cum poate ea exista?

      Iar conceptul de "viata" nu cred ca l-am inventat noi. Ci ni se inoculeaza din clipa aparitiei noastre.

      Pentru mine e cert ca notiunea de viata nu are nici inceput, nici sfarsit. Asa ca ceea ce experimentez eu e o iluzie numita pe nedrept viata.

      Ștergere
    3. "Durere, plăcere, tristețe...toate sunt simple stări pe care le putem schimba după bunul plac"
      ---------
      Si uite ca asta e cea mai mare iluzie, sa ajungi sa crezi ca aceste stari le poti schimba tu unsuti dupa bunul tau plac. Si daca ideea vine si de la Cioran, imi permit sa zic ca Cioran afost cel mai mare irealist.

      Stiai ca subinconstientul dicteaza constientului ce are de facut? Stiai ca toate actiunile tale constiente sunt doar urmarea a ceea ce a decis subconstientul tau? Stii ca starile astea, durerea, placerea, tristetea, sunt reactii ale organismului? Si daca analizezi organismul, vei observa ca e facut dupa aceleasi principii, ca al unui computer. Tu chiar crezi ca-ti poti manipula software-ul, dupa bunul tau plac?

      Ștergere
  4. "Omul caută iluzii! Viața în sine este o iluzie."
    ---------------
    Daca viata in sine e o iluzie...cum sa mai caute omul iluzii? Nu s-a trezit din start intr-o lume iluzorica?

    Cei care cauta ceva, nu cauta iluzii, caci iluziile ii inconjoara deja. Poate cauta usa de iesire din lumea asta iluzorica. Poate vor sa afle cum de exista lumea asta iluzorica. Si daca exista o asemenea lume iluzorica, de ce sa nu existe si una reala? Iluzia e doar lipsa/absenta realitatii. Daca cunosti lumea iluzorica, adica cea in care lipseste realitatea....ar insemna ca lumea reala trebuie sa fie cu atat mai mult existenta.

    RăspundețiȘtergere