miercuri, 16 iulie 2014

Brandul lui Dumnezeu

 E o dezbatere intensă pe tema predării religiei în școli. În același timp, un număr foarte mare de semidocți înjură persoane ca cei din trupa Haarp Cord pentru mesajul creștin pe care îl propagă. Pentru că, în România, țara extremelor, doar imbecilii au opinii. Fie că vorbim de fanaticii religioși, fie că vorbim de ateii ''înjurători de Cedry2k'', vorbim de o masă de imbecili care dau din clonț. Nu prea am nervii necesari pentru a scrie într-o manieră plăcută pseudo-profesioniștilor sau parveniților intelectual, așa că îmi rezerv dreptul de a sări de la o idee la alta ca Andreșanca dintr-un pat de fotbalist în altul.

 Înainte de orice, sunt clar împotriva ideii de a se preda religia în școli. Cel puțin, a dejecțiilor impuse de B.O.R. și preaîmbogățitul Daniel. Dar înainte ca ateii să aibă orgasme de fericire, le recomand să își dea 2 palme (că dacă o fac eu, o să îi doară mult prea tare). Sunt de acord cu predarea religiei, dar în forma ei pură. Hai să lămurim înainte cum văd eu treaba cu credința.

luni, 16 iunie 2014

Rolul bisericii

 Nu e un secret pentru nimeni că nu sunt credincios. Încă de la început vreau să facem o mică împărțeală. Există câteva categorii de oameni. Primii sunt creștinii convinși, care cred în Dumnezeu orice s-ar spune. A doua categorie, este cea a ateilor, care nu cred în Dumnezeu orice s-ar spune. Eu sunt un agnostic. Mi se pare la fel de eronat să fii convins de existența divină, precum și de deexistență. Mai exact, eu sunt un contestatar atât al credincioșilor, cât și al ateilor. Fie că vorbim din punct de vedere științific, fie că vorbim din punct de vedere religios, oricare teorie abordezi, din punctul meu de vedere, omul ca ființă este mult prea limitat în gândire și mult prea mic pentru a putea forma opinii despre originile universului. Dacă totuși, interesează pe cineva în ce cred, cred într-un centru de energie universală, sursa întregii materii și nonmaterii existente. Este o ipoteză ce teoretic se știe și este unanim acceptată atât de religie cât și de știință, însă nu poate fi dovedită. Și atât tehnicienii, cât și credincioșii sunt ființe ignorante, deoarece exclud orice posibilitate pe care nu o pot înțelege (un alt exemplu este acela că știința exclue existența emoțiilor, care țin strict de un tip de energie, dar cum încă nu pot detecta energia, preferă să excludă orice posibilitate că acestea există...deh, omul e prost și fudul, dacă nu înțelege ceva, acel ceva nu există, cum să accepte că e prost?). Așadar, sunt eu pentru existența unor biserici?

joi, 12 iunie 2014

TIC TAC!

Încă de la început spun că îmi asum faptul că sunt un țăran. Da, chiar sunt. Ghiolban de ăla, râgâitor de bere.Bocancist. Treningurist. Purtător de fâș. Eu și eleganța, Babenco și virginitatea. Oana Roman și salata. raku și muzica lui (apropo de scandalul cu crustaceul cu frustrări de mare celebritate). Nu mă caracterizează eleganța.Totodată, sunt o povară când vine vorba să mi se facă un cadou. Asta pentru că, în mentalitatea oamenilor normali, ''e băiat, îi cumpăr ceas'' este unul dintre cele mai frecvente adevăruri. Eu sunt excepția care întărește regula. Cumpără-mi un ceas, indiferent de ocazie și o să consider că ai vrut să mă trolezi. Ăsta va fi și subiectul postării, ceasul. Fix acum câteva minute, mama a primit un premiu, un ceas masculin, câștigat la nu știu ce. Și mi-l oferă. De Crăciun, o prietenă de-a mamei mi-a făcut cadou...un ceas.

marți, 3 iunie 2014

Ea e Roxana

 
Am văzut pe un grup de Facebook o postare de pe un cont fake (cred) al celebrei, faimoasei, haladitei, babardi...ăăă....pseudoviolatei Roxana, una, nu știm noi care. În el, duduia întreba cine are chef să vorbească cu ea pe chat. Am fost interesat să vorbesc cu ea. Dar din păcate nu am reușit. Am înțeles că trebuia să mai adaug 4 prieteni în conversație. Mă rog, ce mi s-a părut straniu e că Roxana are Facebook. Eu sincer să fiu, credeam că are hi5. Oricum, nu o să înțeleg niciodată răutățile care se fac pe seama ei. Nu e o fată așa rea. A făcut sex de 2 ori în viață, e o fată de nota 10 pentru asta. Roxana își poate număra iubiții pe degetele de la o mână. Ceea de în ziua de azi, este o performanță. Probabil sunt 2 din 10 fete in situația asta. În rest, e o fată normală. Când era mică, asemeni oricărei fetițe își dorea să fie prințesă. I-ar fi plăcut să fie Albă-ca-Zăpada. Doar că ar fi ucis 2 pitici, nu am înțeles de ce.

duminică, 25 mai 2014

Vreau să fac cu tine ce fac câinii cu pomii

 Fiecare om are libertatea de a scrie despre orice vrea. Până și eu am scris și când eram nervos, și când eram trist, și fericit, și când eram pus pe mișto-uri. Știu că ce scriu eu nu ''face deliciul'' publicului (de parcă ar fi vreo amandină, urăsc expresia asta ineptă), pentru că aleg să zic chestii care de multe ori enervează, dar care fac parte din realitate, o realitate pe care mulți, din comoditate, o refuză. Dar așa cum ''am boală'' (ca să-l citez pe Serghei Mizil) pe blogogușterii care din 10 articole 9 sunt advertoriale și unul e retrospectivă a articolelor anterioare, am descoperit o specie de blogger care te îngrețoșează. Care suferă de un delir poetic ce se aseamănă cu romantismul manelistului beat care își îngroapă ''pryntzesika'' în petale de trandafir roșu, pe lângă lumânările aprinse și puse pe marginea căzii când diva își scaldă osânza în spuma din cada roz, în timp ce Adrian Copilul cu Copilă Care face Minuni behăie mortuar din corzile vocale din dotare despre ''Sufletul și veața lui''.

Nu merg la vot

 O să încep printr-un citat ce îi aparține lui Cedry2k: ''Rechinii șmecheri întind mai multe plase ca pescarii/ Trag mai multe țepe ca Vlad Dracul/ Cocalarii, tre' să-și asigure venitul/ Indiferent ce reguli știi tu/ Ei ies în câștig cu Joker și la un joc de poker''. Cam așa văd eu campania electorală. De ce nu merg la vot? Aș avea o infinitate de motive. Faptul că mă simt scârbit de clasa politică, faptul că mă lasă rece textele inepte ale golănașilor ălora la costume, faptul că nu vreau să acreditez vreo clipă o atrocitate, din respect de sine, etc. Dar le ignorăm pe toate. O să stau acasă în ziua votării pentru că e o campanie electorală mai nesimțită ca oricând. Văd toți idioții că au candidat sub slogane de genul ''Să facem nu știu ce cu România''. Întrebarea mea este: CE MAMA DRACU' DE TREABĂ ARE PARLAMENTUL EUROPEAN CU ROMÂNIA? Absolut niciuna. Ăia au alte obligații acolo, nu să schimbe România. Deci ori sunt extrem de dobitoci și nu își cunosc atribuțiile, ori sunt ipocriți. Oricare ar fi răspunsul, tot nu au ce căuta pe o funcție publică.
 Așadar, ar fi ok pentru cei care se pretind oameni integri, să nu se prezinte la vot. Nu de alta, dar în clipa în care acreditezi o minciună/prostie, e ca și cum te-ai dezice de propriile principii.

joi, 22 mai 2014

Bec in da bizniz


 Am absentat din online o lungă perioadă, nemotivat ați fi unii dintre voi tentați să spuneți. Nu e chiar așa, în tot acest interval m-am ocupat cu nește trebi (nu știți voi) pentru școală, am scos o piesă nouă și am avut o prestație live pe scenă, la open mic, la pub-ul meu de suflet, Pub S4 în deschiderea concertului susținut de Markone1 și de Arssură. Faptul că am reușit acest lucru este minunat, e o senzație extraordinară când reușești să îți împlinești un vis. Cât despre concert, a fost de-a dreptul extraordinar, dar nu o să vă dau mai multe detalii, vă las să le citiți aici, unde e detaliat mult mai bine. În schimb, vă las aici piesa și prestația live. Aa, și vă invit și cu un like pe pagina oficială de artist. Desigur, doar dacă vă place (dacă nu vă place sunteți nașpeți rău de tot). Dar mi-am propus să mă întorc și în blogging, am multe de dezbătut și nu prea pot sta deoparte. Deci păzea că vin. Gud lac.


joi, 24 aprilie 2014

Statul gioarselor



 Mi-e greață de rasa umană. Pe zi ce trece mai mult. Sunt tot mai dese momentele când aș înfășura planeta asta în dinamită, aș pleca pe altă planetă cu 20 de tone de bere și 20 de tone de dulciuri, aș apăsa detonatorul și aș privi focul de artificii, aș admira cu câtă splendoare sare în aer planeta și dobitocii care o populează. Sper că Dumnezeu nu există, altfel îmi datorează multe. În primul rând, faptul că mă obligă să trăiesc în ghetoul ăsta enorm pe care unii se încăpățânează să îl numească ''țară''. Nu mă iert pentru faptul că am dat cu piciorul șansei de a pleca dracu' de aici. Merit. Merit tonele de gunoi pe care sunt nevoit să le escaladez ca să ajung până la magazinul din colț. Merit frica de a merge pe stradă la o oră târzie cu gândul că o să simt o lamă de cuțit la gât sau colții unui maidanez în picior. Merit să simt că fac atac cerebral când văd cât de ușor de fraierit e subspecia asta de umanoizi care votează pe 3 găleți. Merit clanurile de interlopi care să mă tortureze dacă nu le plătesc ''taxa de șmecher''. Merit să simt că îmi mor bunicii de foame pentru că din pensiile lor se ridică Catedrala Jegmănirii Neamului. Merit să fiu înconjurat de incompetenți, cocalari, pițipoance, curve, boschetari, cerșetori, hoți, borfași. Și mai ales, merit ca cel la care toată lumea se închină ca la un salvator să își scoată la iveală latura de bagabont și să se adreseze unei femei cu apelativul ''fă''.

joi, 13 martie 2014

Fucked up

 Sentimentul dominant momentan e ''fucked up''. Am reușit să acumulez o combinație idioată de plictiseală, oboseală (fizică și psihică) și nervi la care s-a adăugat o tentativă de răceală. Toate bune până acum, însă întotdeauna când sunt bolnav, atitudinea celor din jur mă umple de draci. Vin toți în jurul tău, ca în jurul unui căcat portocaliu cu antene de emisie-recepție și încep un ''baby-talking'' care e iritant la culme: ''vrei o supică? ai făcut năniță? sărăcuțul de tine! oof..ce milă mi-e că te simți rău! puiuț mic!''

miercuri, 12 martie 2014

5 ani (Happy birthday)

 Aveam de gând să scriu despre altceva. Dar am zis să fac o excepție, o să scriu despre un eveniment important...pentru mine, cred. Mă rog, marcant. Azi fac 5 ani de blogging. E drept, nu am mai tratat acest hobby cu respectul cuvenit. De fapt nici nu mai e un hobby, e doar o alta activitate. Nu vreau să reîncep să rememorez începuturile, cred că cine mă citește constant știe povestea cu bloggingul politic, abandonat în defavoarea celui umoristic, abandonat în defavoarea blogului de tip jurnal. Sau blogging amator, cum îl numesc cei mai mulți. Oricum, nu știu dacă e cazul să îmi urez ''la mulți ani''. Știu că o să tot scriu. E drept, acum nu mai privesc bloggingul ca pe acel suflet pereche de care nu te vezi despărțit vreodată. Acum e mai mult acea amantă la care revii uneori, căci deși nu mai simți nimic pentru ea, e totuși cea care te cunoaște cel mai bine și știe ce să îți ofere.

joi, 20 februarie 2014

Plângeți, adunătură de dobitoace!


Una dintre cele mai importante lecții în viața asta e să știi să îți asumi totul. Inclusiv faptul că ești om și că poți fi de căcat de multe ori. Urăsc când văd copii de 14-15 ani cum încearcă să pară duri. Urăsc fetițele adolescente care vor să pară femei fatale. Nu suport adulții care își educă copiii să nu plângă. Poți să pari bad boy de dragul aparențelor, să vandalizezi, să te bați, să sari de la o femeie la alta, să rupi cluburile și când ești călcat pe bătături să împarți pumni. La finalul unei zile, rămâi doar tu și demonii din tine. Tu și frustrările tale. Tu și nervii, regretele, dezamăgirile tale. Poți fi femeie fatală, cu sute de admiratori, întreținută sau independentă, dominatoare. Cu toată tăria ta de caracter, o să ai momente în care o să cedezi psihic, o să te pierzi pe sine și nu o să mai poți. Poți avea bani, faimă, putere, haine, respect. Să impui frica, să conduci. Să fii de temut. Sau respectat. Sau ambele. În singurătate, o să te atace gândurile negre. O să dezvolți manii, nevroze și depresii și poate o să îți izbești pumnii în pereți. Sau o să te faci ghem într-un colț, pe întuneric, printre sticle goale și să te simți sfârșit.

miercuri, 5 februarie 2014

Am ales libertatea

 Trăim într-o lume în care masculinitatea este terfelită prin mocirlă și gunoi. Tot ceea ce este mai nobil a ajuns să fie pus pe seama ''fraierilor'', masculinitatea măsurându-se astăzi într-un oportunism parșiv și machiavelic. Trăim niște vremuri în care actorași sau cântăreți care mor sub greutatea propriei prostii în urma supradozelor sau ale accidentelor rezultate dintr-un teribilism pueril, scabros, înspăimântător prin imbecilitatea sa sunt plânși de miliarde de oameni, din întreaga lume. Asta în timp ce eroi naționali, care au murit pentru a apăra dreptul sau viața altor oameni, sunt aruncați la coșul de gunoi al uitării, sunt tăvăliți prin praful ignoranței unei societăți dezumanizate, secate de sentimente și de cele mai esențiale norme de intligență și valor morale.

luni, 27 ianuarie 2014

Schimbări

 E frumos să ții un jurnal personal secret. În care chiar să fii 100% sincer cu tine, sau mă rog, 100% e greu, 95% sincer cu tine. Peste un timp, te va ajuta să vezi mult mai limpede când privești în urma ta. Asta am făcut și eu.  Am lipsit de aici, de pe blog. Și poate voi mai lipsi, nu știu. Ideea e că nu știu...sau știu, dar refuz să meditez asupra subiectului...m-am schimbat. Nu doar eu, ci și credințele și sentimentele mele. Cine ar fi crezut că nu doar decorul se schimbă, ci și trăirile actorului? Sunt altul, alt personaj, în alt decor...și uneori cred că și într-o altă piesă. Nu credeam că ceea ce odată era Olimpul meu, va ajunge un sătuc gri și prăfuit.