luni, 16 decembrie 2013

Respectele mele!

 După foarte mult timp în care am înjurat, criticat și ironizat (pe bună dreptate, zic eu) presa și muzica de protest din România, iată că în această seară, în care organismul îmi e îmbibat de viruși de la o nenorocită de răceală, mi-a fost dat să văd două exemple de ''AȘA DA!'' în materie de rap și jurnalism, la un interval de aproximativ 20 de minute fiecare.
 E vorba de piesa ''Uniți salvăm'', o colaborare între Big Blunt, Afo și K-gula, piesă ce spre deosebire de majoritatea pieselor de rap care se pretind a fi ''de protest'', nu vorbesc de constelații, chakre, psihedelism migrene sau depresii, ci de o situație reală, ce se întâmplă pe stradă.
 Și în cel de-al doilea caz, o jurnalistă a postului B1 TV a luat atitudine și în ciuda agresivității primatelor turbate de la jandarmerie, a făcut tot posibilul să prezinte adevărul. Mai rar astfel de jurnaliști. Tot respectul meu pentru aceste persoane. Aveți aici piesa și materialul video.

marți, 10 decembrie 2013

Despre cât urăsc sărbătorile de iarnă

 Sunt un Grinch. Toată lumea cumpără beculețe, globulețe, pomișori, bombonele și alte astfel de lucruri de sezon (diminutivate, desigur). Eu, în schimb, sunt fericit că anul acesta nu mai sunt acasă unde să trebuiască să trec prin neplăcutul eveniment de împodobire a bradului, în timp ce Hrușcă zdrăngăne la chitară, moment care le plăcea enorm alor mei. Eu, oricât de mult încerc, prin miliarde de modalități, de soluții, nu reușesc să intru în atmosferă. Pentru mine, de vreo 10 ani, Crăciunul e o perioadă depresivă. Mă deprimă în ultimul hal. Nu reușesc să găsesc explicația. Îmi plăcea să stau cu tata, bunicul meu sau vreun unchi când afumau ceva. Îmi plăcea să mă uit la televizor (în special la desene, care erau foarte tari în perioada asta). Dar sărbătoarea efectivă a Crăciunului, îmi produce niște stări de disconfort inimaginabile. Să ascult colinde, fie că sunt live, la ușă, date de copiii de prin vecini, fie că de vreun superstar de iarnă ca Bănică, Fuego sau Hrușcă, îmi provoacă o stare....ciudată. Ascultând versurile fiecărui colind, am o privire tâmpă, privesc în gol deznădăjduit și mă întreb în sinea mea ''ce dracu' se presupune că ar trebui să fac acum?'', așteptând orice răspuns, de la oricine.

miercuri, 4 decembrie 2013

Virginitatea buletinului meu

 Deja am văzut prin București cum leșinatul, amețitul și ''istoric-wanabe-ul'' partid P.N.Ț.C.D. și-a început campania electorală. Am luat, din inerție, un pliant. Încă îl am prin buzunar, am uitat să-l arunc. Că de citit, nu am de gând. Am 20 de ani și jumătate. Am drept de vot de la 18. Am prins alegerile locale și cele pentru parlament. Nu am fost prezent la urne la niciunele. Unul dintre puținele lucruri cu care mă pot mândri în viața asta este acela că buletinul meu este ''virgin''. Și așa vreau să rămână. Nu vreau să îmi dezvirginez identitatea națională cu o curvă. Și de la Iorga încoace, cu foarte puține excepții, mediul politic este un bordel. Și nu unul de lux. Mediul politic românesc este o bodegă ieftină, unde se face sex pe bani. Un sex vulgar, infect, ce maschează ură, scârbă, decadență morală. Fiecare partid politic este o ''fetiță''. Una jegoasă, care jură iubire și tandrețe unor mase.

duminică, 1 decembrie 2013

Cum am petrecut 1 decembrie

 Olelelei vericilor, fusăi, fusăi la defilare, dacă vă spui. Ies din tura de noapte, am mai stat cu colegii la o bârfă, una alta, și plec spre casă, din Băneasa de unde am giobu'. Cobor la Aviatorilor și văd droaie de oameni că se buluceau spre ceva. ''Diii-ta muicăăăă, se dau tigăi iar, mă duc și eu''. Ciuciu! Era parada de 1 decembrie. Mna, fiind obsedat de tehnica militară încă de când eram mic, zic să profit de ocazie și să văd parada asta pe viu. După 12 ore de muncă, de noapte, numai defilare îmi trebuie. Mă îndrept spre locul cu pricina, văd oamenii sunt verificați. Vine rândul meu, un jandarm cât dealu' Mitropoliei mă ia la întrebări dacă am sau nu vreun obiect contondent la mine. ''Uolelelei, păi am briceagu' dă la taica. E la a 3 generație folosit, e de-o vârstă cu mine. Are valoare sentimentală enormă și îl folosesc să tai parizerul cu el la muncă''. Cică tre să îl arunc sau nu intru. Mă duc să caut un loc unde să îl las, că nu mă înduram să îl arunc, îl aveam de când eram copil. Nu găsesc, așa că îmi calc pe inimă și îl arunc. Mă întorc înapoi, deja era plin de oameni, s-a dus în mă-sa locul ăl' bun. În loc să mă verifice, jandarmul mă întreabă: ''Sigur nu mai ai briceagul?'' ''Sigur, neică.'' ''Ok, treci''. Deci nici măcar nu m-a controlat. Mda.

luni, 18 noiembrie 2013

Complexul Treplev sau a nu educa prin descurajare

Citeam acum ceva vreme un articol pe un site specializat în relaționarea părinte-copil despre una dintre cele mai proaste metode de educație: cea prin descurajare. În mod eronat, unele persoane consideră că evidențiind trăsăturile negative ale persoanei de a cărei instruire se ocupă, vor ajunge să îl motiveze pe acesta să-și învingă acele defectele. Acest lucru însă nu se întâmplă. Ceea ce se întâmplă însă este chiar opusul. Se dezvoltă un complex, pe care eu l-am numit ''Complexul Treplev''.

luni, 11 noiembrie 2013

Visele au atac cerebral


Tânăr/ă, te trezești dimineață înaintea alarmei. Pregătești un sandwich, ca în fiecare zi. Mănânci și mai arunci vreo două la fel în ghiozdan, te speli, te îmbraci și pleci. Ai dormit foarte puțin, ca de obicei. Urmezi același traseu până în stația de autobuz, ca să pleci la muncă, același loc de muncă pe care l-ai căutat cu multă ardoare. Vezi în jur aceleași fețe de oameni triști, banali, inculți, incapabili să se exprime coerent, cu aceleași haine șterse, care pleacă spre umilele locuri de muncă. Și aceiași băiețași de cartier prost îmbrăcați, care fac chetă pe o sticlă de suc la 2 litri. Ești plictisit și apatic.

duminică, 27 octombrie 2013

Recomandări

Sincer să fiu, mi-e lene să îmi storcesc neuronii ca să scriu un articol, mai ales că nu prea am despre ce să scriu. Așadar, mă gândeam să vă fac o serie de recomandări, poate sunteți plictisiți și nu aveți ce face (că deh, nu sunteți toți ca mine să munciți și în weekend). Așadar, let's get started:
1. Film: Ali G Indahouse E un film vechi, de prin 2002, însă cu siguranță dacă l-ați ratat e o mare pierdere. Și chiar dacă nu, merită revăzut. Sacha Baron Cohen joacă rolul unui rapper wannabe care ajunge în politică. De aici pornesc o serie de peripeții cum doar filmele cu ''Borat'' pot avea. Cum a suportat Ali G trecerea de la a se război un inamicii din East Coast, el fiind West Coast la dezbateri politice pe teme de educație, cu siguranță va face deliciul publicului. Filmul, ca și alte producții marca Cohen, este considerat vulgar de către o anumită categorie, scenele cu tentă sexuală fiind exploatate intens. Însă dacă nu ai o problemă cu glumele ''deochiate'' și apreciezi sexualitatea ca pe un subiect care poate fi tratat cu amuzament ca orice alt subiect, merită să vezi acest film.

2.Carte: Peripețiile bunului părinte Mockinpot. O lectură amuzantă, plăcută, care nu are cum să nu te desprindă de la problemele cotidiene. Acțiunea se desfășoară în Japonia și spune povestea unor studenți ce erau preocupați de orice altceva decât de învățat. Cei 3 studenți intrau mereu în bucluc în dorința de a face loc de bani sau de mâncare. Salvarea lor era însă de fiecare dată profesorul Mockinpott, profesor de franceză la Universitatea Catolică din Tokyo. Povestea este spusă la persoana I de unul dintre studenți. Este o lectură ușoară, amuzantă, care tratează de la problemele studenților săraci, atingând ușor teme sociale, sexuale, educaționale într-o manieră care nu are cum să nu vă pună un zâmbet pe față.

3.Muzică: Pirats Klan - Luna albastră. (CLICK PE NUME). Dacă tot am abordat umorul și până acum, vă recomand o piesă mai veche, aparținând uneia dintre cele mai apreciate trupe de hip hop din România. Fie că sunteți sau nu fanii acestui gen muzical, această melodie cu siguranță vă va face ziua mai frumoasă, probabil provocându-vă crize de râs mai ales în cazul în care ați avut un prieten în situația descrisă. De asemenea, cei mai ghinioniști dintre voi poate se vor regăsi pe sine în piesă amintindu-și cu drag sau nu de prima iubire.

4.Clip pe youtube Ei bine, dacă ați avut o zi grea la muncă sau la școală, dacă v-ați certat cu iubitul sau iubita, dacă vă lipsește cheful de viață...aveți un prieten care să vă redea buna dispoziție: Purcelușul Ornie (CLICK PE NUME). Priviți-l în încercarea sa de a lua biscuiții de pe frigider.

5.Articol de blog: Tulips and Sparkles: De la Mario la Batman: Arkham Origins. Un articol despre cât de mult au evoluat jocurile pe calculator. Sigur îți amintești cum jucai Duck Hunt pe consolele Terminator. Acum probabil că ai în PC cel puțin un San Andreas sau un joc la același nivel. Dacă da, atunci articolul acesta sigur te va interesa. Cam atât cu recomandările. Dacă mai aveți vreo sugestie sau orice altceva, vă aștept la secțiunea de comentarii.

miercuri, 16 octombrie 2013

Bietul bufon

 A apărut de nicăieri. Din noapte, din obscur. Un actoraș bucureștean remarcat în câteva roluri mediocre prin filme românești de duzină, insuficiente pentru a fi remarcat pe stradă, dar suficient pentru a-i crește fluxul de pipițe care se umezeau în așternuturile de un proaspăt BONUX-ian al dormitorului său. A apărut dintr-un proiect bine pus la punct, bine gândit. Când toată lumea credea că un nou grup de umor nu ar mai avea loc pe scena televiziunii, mai ales la o televiziune relativ mică, au apărut ei, ca cei 4 magnifici, cei 4 fantastici, cei 4 care au speriat vestul Sârbesc și Estul Voiculesc. O concurență solidă. 4 actori și enșpe mii de personaje. Succesul era garantat, lumea era în delir, epoca Divertis, Vacanța Mare sau Vouă era încheiată, apăruse o nouă filă ce tocmai se scria în manualul de istorie al umorului românesc. Până când BOOOM!!!

duminică, 13 octombrie 2013

Lalalalalala (ghid de fericire urbană)

Sunt eu oare omul modern? Am I the demon who is treated and blessed like an angel? Oare sunt eu acel fericit muritor nemuritor, care se aruncă în brațele prezentului? Habar n-am și mi se bârlăle de klitchurile astea momentan. Sunt happy. Bă, da’ rău de tot. M-am trezit după vreo 3 ore de somn. Am mâncat, mi-am cumpărat ”pachețel” pentru la muncă, un sanwich de la Unirii. Urc în metrou, îmi scot cartea și citesc. Nu aud voci, nu știu cine sau ce este în jurul meu. Doar vocea lui Octavian Paler îmi sună în minte în timp ce citesc rândurile destăinuirilor sale. Ajung la destinație, cobor. Ies la suprafață cu ochii încă în carte. Îmi cumpăr călătorii pentru RATB. Urc în autobuz și continui lectura. Ajung la locul de muncă. Mult mai devreme. Vreo 10 minute, dau ture prin parcarea de la Băneasa, prin dimineața aia gri și răcoroasă. În plimbarea asta, țin pe repeat ”Hoy”, Gloria Estefan.


 Urc la locul de muncă. Semnez prezența și după o scurtă vizită și mici discuții cu colegii, mă instalez la postul meu. Trec cele 11 ore. 11 ore în care am mai învățat ceva și totuși nu m-am spetit muncind. Ies seara de la muncă. Nu am chef să plec direct acasă. Prefer să dau câteva ture prin Băneasa Shopping City, mall-ul celor bogați. Pielea mea măslinie, tunsoarea scurtă, ghiozdanul roșu, la astea adăugându-se adidașii înalți, blugii clasici largi, tricoul de hokey și haina verde cu glugă cu puf, toate alăturate unui chip nebărbierit, mă făceau să par pata de culoare dintre acele personaje, toate decupate din același tipar al eleganței, al fustelor indiscrete, al pantalonilor la dungă sau al blugilor mulați, viu colorați, asortate unor chipuri pe care se citea opulența. Mă plictisesc repede însă și plec intrând în alte câteva magazine. Pe lângă tradiționalul salam, nelipsitul element al sendvișurilor de dimineață, m-am răsfățat cu o ciocolată și un Pepsi. Pe care le voiam doar pentru mine. Urc în autobuz și mă îndrept spre Balta Albă. Scot cartea și mă cufund în lectură, în timp ce muzica era redată la căști. Îi cedez locul la nici 2 minute după ce l-am ocupat unui bătrân infirm. Ațintesc multe priviri asupra mea. Nu știu ce gândeau, nu sunt preocupat de asta, eu îmi vedeam de citit. Călătoresc cu o stație în plus în mod intenționat. Cobor, pun cartea în ghiozdan și tai noaptea mâncând o ciocolată întreagă pe nerăsuflate. La fel de repede dau pe gât și sticla de Pepsi, pe un fundal asigurat de Il-egal și Phosilah, ”Doar un bulevard”. Nu voiam să împart cu nimeni nimic, nici sucul, nici ciocolata, nici plimbarea, nici melodia, nici cuvinte. Ajung acasă, urc scări și arunc în toate părțile un ”Bună!” pe o voce istovită tuturor necunoscutelor de pe scară. Fac un duș cald și lung. Mă întind în pat și mă destind cu sitcomuri în timp ce mănânc. Am un loc de muncă grozav, stomacul delectat de plăcerile culinare pe care le doresc, creierul antrenat cu lecturi minunate, timpanele pe culmile orgasmului datorită melodiilor grozave, întreg organismul reîmprospătat de o plimbare prin noapte, urmată de un duș și un pat cald…și asta e doar o zi. Având toate astea, cum să nu te simți binecuvântat când am exact tot ceea ce mi-am dorit de la viață?

miercuri, 9 octombrie 2013

Qrve

Revin cu o postare în care voi vorbi despre curve. Nu, nu despre prostituate. Prostituatele sunt oneste, au un job, acela de a face sex pe bani. Nu neagă asta decât pentru a se proteja de lege. Tot respectul pentru prostituate, sunt ființe oneste comparativ cu curvele. Curvele sunt unisex. De toate vârstele, indiferent de culoarea pielii, statut social, educație. Curvele sunt dăunătoare li sunt infiltrate peste tot. Astăzi voi corbi doar de curvele din muzică și din blogging.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Ferestre-n ziduri

 În ultimele 4 luni am făcut de 4 ori naveta București-Bacău. Nu cu bucurie, având în vedere că 2 din 4 s-au datorat pierderii bunicului meu. Însă a 4 se pare că a fost un eveniment fericit pentru mine. A pornit inițial ca un concediu de odihnă, având în vedere că în următoarele zile încep munca, dar și pentru a-mi definitiva problema unor acte pe la facultate. Însă a devenit un fel de eveniment iluminator pentru mine. Și asta mulțumită unor persoane pe care le apreciez enorm. Despre ce este vorba? O să aflați imediat.
 După cum probabil știți mulți din cei ce îmi știți blogul, ultimii 2-3 ani din viața mea au mers foarte prost, asta după ce o perioadă de tot vreo 2-3 ani am fost în vârful piramidei. Nu aveam decât un țel clar și bine definit, care a eșuat. Desigur că lucrurile au mers din rău în mai rău și am trecut prin diverse alte schimbări și evenimente care m-au determinat să schimb mediul și să mă mut în alt oraș.

joi, 19 septembrie 2013

Gangsteri second hand

 Nu o să înțeleg niciodată cât de mult decade rasa umană. În ultima perioadă privesc în jur și sunt tot mai șocat și mai scârbit de semenii mei. Violența, prostia, răutatea atinge cote alarmante. Atât în Bacău, cât și aici în București, am observat un fenomen care mă face să mă simt exclus din societatea actuală. Mă simt ca într-o junglă. Începând cu o jurnalistă care este amenințată în plină stradă cu cuțitul și violată și terminând cu miliarde de alte cazuri. Acum o săptămână, în RATB, un cocalar sărise la gâtul unei femei pentru că aceasta a avut tupeul să îi zică să îi facă loc. Desigur, un tip a intervenit și mai era puțin până să înceapă o bătaie. La jumătate de oră, un cuplu cobora cu căruciorul cu bebelușul din tramvai și un alt cuplu a sărit cu gura pe ei că nu pot urca din cauza lor. Din nou, puțin a lipsit până la bătaie. Zilele trecute, un tip atinsese din greșeală cred buzunarele unui alt tip. Au coborât din autobuz și fără să țină cont de faptul că erau cu iubitele (ba chiar cu fetița unul dintre ei) au început să-și care pumni. Ba chiar 2 pe 1, că așa se face. În Bacău, acum vreo 3 săptămâni, niște drogădei au sărit pe un alt tip de a lor și au început să îl tăvălească pe asfalt și să îi care picioare în cap. Atât eu, cât și tata și câteva femei și bodyguardul unui cazino am calmat spiritele și l-am scăpat pe ăla bătut. Ce a făcut cel bătut în clipa aia?

sâmbătă, 24 august 2013

C'est la vie...

 E cald. Foarte cald. A duce niște CV-uri pe la diverși potențiali angajatori devine pretext de a ieși din casă. Soarele de care cei mai mulți se feresc te face să zâmbești. Desigur, asta dacă nu ești ca ceilalți, un roboțel tripat pe griji. Încearcă să te plimbi prin soare. De data asta, fără căști. Da, mi-am uitat căștile. Dar nu mi-a părut rău. Am avut ocazia să aud vuietul de mașini, lătratul maidanezilor, plânsetele copiilor, frazele exprimate cu putere de convingere ale celebrilor indivizi de 40 de ani cu burtă, ce dezbat probleme existențiale prin piețe sau prin fața scării.

vineri, 7 iunie 2013

Repetenții la jurnalism

 Auzeam mai devreme la rămășița Realitatea TV, RTV, o dezbatere imbecilă despre anchetarea lui Sorin Alexandrescu. Mai exact, prezentau imagini cum lătrăii de serviciu, Badea și Gâdea contestau justiția. Pe merit sau nu, nu mă interesează. Sunt jurnaliști, reprezintă puncte de vedere, deci au voie să le facă publice. Ce mă deranjează de fapt, este replica pe care a avut-o unul dintre invitați (am omis cine), opinie confirmată și de fomfăita aia ce se amăgește cu ideea că e moderatoare, mai exact că ''justiția ar trebui lăsată să își facă treaba fără a fi contestată''. Nu știu cât de dobitoc poate fi cineva încât să creadă asta. Trebuie să fii ori extrem de prost, ori un actor excelent care poate juca foarte bine rolul de idiot.

luni, 22 aprilie 2013

Eu sunt...tu eşti...el este... (leapşă)

 Heeeelllloooo my people! How do you do? Vin din nou, în efect, direct, cu o leapșă ''jmekerie'' pe care am preluat-o de la cea mai simpatică bloggeriță pe care o cunosc și care e my sweet lil' sis', Ana. Leapșa constă în câteva întrebări la care eu se presupune că trebuie să răspund cât de serios pot. Ei bine... I feel ready. Soooooo......LET'S GET READY TO ANSWEEEEERRRR! (Micheal Buffer mă fac).

 1. Ai o poreclă?
 Am un prenume și un nume. Porecle am...să vedem...3 și cu 2....o grămadă! Little man, Cârtiță (cică stau mult prin underground), Piticanie Afurisită (fratili Dicey când fac tâmpenii), Ștefiii (fosta iubită și câteva prietene), The Genius Who Should Run This Planet Because Is Smart (biiiine, recunosc...doar eu îmi zic așa) și cea mai recentă (și sweet) Little Muffin (my sweet lil' sis'). Cam atât (biine, mai sunt, dar încerc să le uit). 

miercuri, 17 aprilie 2013

HUIDUi-v-ar....

 Am văzut zilele trecute pe Facebook un grup intitulat ''Susține-l pe Șerban Huidu''. O grămadă de gospodine supraponderale, de adolescenți hiperemotivi și câțiva cetățeni arhi credincioși postau acolo mesaje de încurajare pentru ''cârcotaș''. Și desigur, invocau divinitatea, considerându-L probabil pe Demiurg vreun rachet care urma să îi pedepsească ce cei ce se întrebau, ca și mine, de ce trebuie susținut individul. Am rămas stupefiat de ardoarea cu care tipul este susținut până la adorare de diverși cetățeni. Urări de bine, invocări ale zeităților, sfinților și altor supra ființe, mesaje de încurajare desprinse din telenovelele mediocre marca Media Pro, aberații și paranoia cât cuprinde, sensibilitate rezultată din mediocritate, toate pe paginile de Facebook ce au devenit adevărate altare de proslăvire a cetățeanului Huidu.

vineri, 5 aprilie 2013

Chill

 Nu știu voi, dar eu nu cedez prea ușor în fața momentelor triste. În ultima vreme, tot mai multe persoane cad răpuse de apatii, angoasă, astenie. Stări provocate de schimbările climatice, de vremea ploioasă, de frig, de nereușite, de oboseală, de schimbarea fusului orar. În ultima vreme, cel mai mic eșec este suficient pentru a demoraliza o persoană. Oamenii sunt de multe tipuri. Actorașii ieftini de comedie, care mimează o viață fericită și lipsită de stres, fie disimulată, fie datorită ignoranței. Alții simt tristețea și o țin pentru ei. Postează în anonimat pe bloguri, desenează, cântă despre asta, se confesează unor prieteni. Alții aleg să se taie, să se autodistrugă, să se învinovățească. Unii încearcă să schimbe ceva, dat nu înțeleg ce. Sau cum. Sau de unde.
 Eu nu mă număr printre ei. Eu îmi rezum viața altfel! După cum a zis un prieten: ''Uneori mai plâng (nu găsesc sticla de vin), uneori mai râd (acum am găsit-o). Viața merge înainte''. Așa e. M-am săturat de goana asta cretină de a dovedi și de a-mi dovedi că sunt bun sau că sunt rău. Toți apar cu discursuri motivaționale, ''mereu o să poți dacă vei vrea''. Uneori nu. Uneori dai tot ceea ce e mai bun din tine (urăsc expresia asta...mă duce cu gândul la donarea de organe), dar ''vezi că din hazard nimic nu se mișcă'' (RACLA-Tu n-ai).

miercuri, 27 martie 2013

Am puterea de a putea

Da! Pot să fac tot cea ce vreau. TOT! De ce? Pentru că am putere. Am puterea de a vrea. Am puterea de a spera. Am puterea de a lupta. Am puterea de a nu ceda. Și mai ales, am puterea de a reuși. Nu e nimic ce îmi poate sta în cale. Orice îmi va ieși în drum, trebuie să se aștepte la luptă. Pentru că dacă drumul pe care am ales să merg are obstacole, treaba mea este să îl curăț. Dacă este impracticabil, eu trebuie să îl fac funcțional. De ce? Pentru că m-am născut slab, ca oricare. Dar singura putere pe care am primit-o la naștere a fost puterea de a încerca să am putere. Am datoria față de mine să reușesc tot ceea ce îmi propun. Sau dacă nu reușesc, să mă asigur că am încercat totul. Până când nu am epuizat toate resursele, nu dau niciun pas în spate. Am obligația să încerc tot. Și să reușesc. Așa cum deja am făcut-o. Am sute de motive să fiu mândru de mine. Am demonstrat în sute de momente ce pot și de ce sunt capabil.

joi, 21 martie 2013

Automumie

 După cum probabil știți, se pare că ungurii se revoltă dacă îndrăznești să vorbești româna în România. Cazul Sabinei îl cunoașteți deja. Așadar, o elevă româncă ce a îndrăznit să vorbească româna în România, să poarte simbolurile țării în care s-a născut, este amenințată cu moartea și are probleme cu niște profesorași de 3 lei care au tupeul să creadă că doar pentru că i-a fătat mamele lor acolo, ăla e pământul lor. Nu sunt rasist, nici patriot, dar am un mic mesaj pentru toate minoritățile...fie că ești țigan, ungur, evreu, gay sau ce oi mai fi, trăiești în țara asta, te supui în morții tăi regulilor țării. Mi se rupe mie că tradiția voastră spune altceva. Dacă tradiția voastră contravine legilor în vigoare ale țării, la pușcărie cu voi toți. Și pentru că tot vă doriți autonomie, v-o ofer. În Pacific e suficient loc pentru toți. Acum dacă știți să înotați sau nu, nu e treaba mea. Și dacă se simte vreo minoritate jignită, să lase în dracu' scandalul din taste și să mă abordeze pe stradă să îmi spună că are o problemă cu ce am scris. Nu mă supăr. Până și Anonymus al vostru vă contrazice, nici proprii istorici nu vă susțin teoriile, dacă aveți pretenția să vă ia cineva în serios scălămbăiala asta tembelă și mediocră, e clar că aveți fantezii prea mari pentru o cultură atât de limitată. Îmi asum tot ceea ce spun, ba mai mult, Mureș, Harghita și Covasna au fost, sunt și vor fi teritorii românești, așa le-am considerat, așa le consider, așa le voi considera. Orice comentariu în orice altă limbă decât cea română, vor fi șterse.
 Și acum să vină amenințările. Le aștept cu mare drag. Dar rugămintea mea este să le și puneți în practică. Nu de alta, dar vă faceți comunitatea de râs dacă doar promiteți și nu aveți curajul de a respecta promisiunile.

duminică, 17 martie 2013

Maidanez


 Aveam pe blogul trecut o categorie, asemănări fizice. Iată că mi-am găsit și eu! Puppy eyes

 P.S.: Cică se potrivește piesa asta!
 

marți, 12 martie 2013

4 ani!!

Heeeiiii!!! După cum prea bine v-ați dat seama din imaginea alăturată (care arată ca un poster electoral), astăzi, 12 martie 2013 împlinesc 4 ani de blogging. Ce să zic, mă bucur că de 4 ani activez pe aici. 4 ani în care am avut scurte pauze. Dar în care am evoluat mult, am crescut mult ca om. Am dezvoltat noi abilități în ceea ce privește scrisul, am câștigat prieteni noi. De fapt, o mare parte din lucrurile pe care le-am dobândit în ultimii 4 ani au fost și datorită blogului. Eram un puști avid de scris. Iar bloggingul mi-a oferit posibilitatea de a-mi satisface nevoia de a scrie. Pot spune doar că sunt la început, asta e clar. Abia de acum consider că am acumulat suficient de multă experiență și chef de a scrie, pentru că nu e așa, pofta vine mâncând, sau postând în cazul de față. Nu cred că are rost să fiu prea nostalgic, nu cred că ar fi cazul să încep să înșir clișee sau alte cele. E suficient să privesc în urmă la cât am evoluat în acești ani și să mă simt mândru de progresul făcut pe toate planurile.
 Acum, ca totuși, să sărbătorim, vă dau posibilitatea de a-mi da sugestii, de a-mi spune ce vi se pare ok și ce nu, de a mă contrazice, de a mă aproba, de a-mi adresa întrebări...chiar și de mă pune să îndeplinesc ceva ce voi încerca să fac. Hai să zicem, o poruncă așa, cum se face la aniversări (dar nu exagerați), asta așa, în semn de mulțumire că ați stat lângă mine 4 ani. În rest, ce să zic, LA MULȚI ANI mie. Le mulțumesc tuturor cititorilor mei, dar și colegilor și prietenilor de blogosferă. Acum, încheiem cu o piesă care mă caracterizează (din moment ce postarea a debutat cu o poză special făcută pentru această ocazie, eu și LUPA mea).

Haarp Cord - Nu ma pot opri din scris (cu Flow Rege)
   
 Asculta  mai multe  audio   hip-hop

sâmbătă, 9 martie 2013

Happy birthday to my hero!

 Aceasta este cea mai importantă postare a mea din cei 4 ani fără 3 zile de blogging. Astăzi, 9 martie 2013, bunicul meu împlinește vârsta de 80 de ani. Motivul pentru care scriu acest articol este pentru că vreau să spun tot ceea ce față în față nu aș îndrăzni să spun. Înainte de orice, vreau să îi mulțumesc pentru tot ceea ce am mai frumos în mine. Timp de 14 ani cât am crescut la bunici a fost perioada cea mai frumoasă a vieții mele. Tot ceea ce am mai frumos în viață, bunul simț, talentul la scris, bagajul de cunoștințe, imaginația, demnitatea, curajul de a fi sincer, asumarea deciziilor, a greșelilor, totul, dar totul este moștenit de la el. El a pus piatra de temelie a setului meu de valori în totalitatea sa.

vineri, 8 martie 2013

La mulți ani, frumoaselor!


 La mulți ani vouă, tuturor fetelor, femeilor, mămicilor, surorilor, verișoarelor, colegelor, iubitelor, bloggerițe sau non-bloggerițe! Vă doresc să aveți parte de multă iubire și de valuri de ciocolată (că știu că o iubiți mai mult decât florile). Să primiți doar ceea ce e frumos, așa ca voi! Și la toate astea, mai adaug și un BIG HUG de la mine. Bine, hai și un pupic, că sunt amabil azi! Și sper ca măcar azi să nu ne judecați greșit dacă spunem că VĂ IUBIM PE TOATE!! 
LA MULȚI ANI!

sâmbătă, 2 martie 2013

dRACUL de mine...

 ''Planurile pe care le tot faci au mai puține șanse de reușită decât ofertele venite de la cei din jur. Ascultă aceste propuneri și poate vei observa că îți pui  singur piedici, din orgoliu sau dintr-un simț al demnității exagerat. Îți e dat să cunoști cea mai frumoasă perioadă a vieții prin descoperirea sentimentelor. Căsătoria se poate produce, deși mai târziu, după ce vei câștiga în înțelepciune, odată cu trecerea anilor. Se poate vorbi de reușită cu ajutorul unor străini sau de o realizare în străinătate, apărută tot ca o întâmplare, pentru că sensul în care îți propui tu să mergi se dovedește destul de repede o fundătură. Și cu cât te cufunzi mai mult, cu atât îți va fi mai greu să ieși''. (Răspunsul pe care l-am primit în urma unui horoscop individual)!

vineri, 1 martie 2013

duminică, 24 februarie 2013

What I miss the most...

 Multe au fost, multe or să mai fie, toate la fel de efemere, toate trec și vin și nimic nu durează veșnic. Și parcă la toate le simt lipsa, dar dintre toate doar ceva pare mai special. De acel ceva îmi e dor. Singura mea evadare în atât de multe momente în care eram incapabil de a înfrunta valul de emoții ce mă lovea. Fie că erau pozitive sau negative, fie că erau răni sau bucurii, fie că era o simplă stare de plictiseală, de monotonie, de depresie sau poate doar extenuare de la prea multă muncă, ba chiar și stare de lene de la prea mult stat, de la prea multă rutină, toate acestea aveau același leac universal. Același în atât de multe momente, același în atât de multe clipe, singura metodă clară de a-mi goli mintea de gânduri, sufletul de emoții și corpul de stres și oboseală.

luni, 18 februarie 2013

Stupize, stupize- cu Andrei Submarin

 Lumea asta se degradează mai tare decât simbolismul bacovian. Acum vreo săptămână, am văzut un retardat care pozase în nudu' gol prin parc, violând statui. Desigur, toată lumea a distribuit asta, ''HAHAHA ce fază tare''! Toți semidocții cu aere de intelectuali postează citate din Kant, dau Share la texte despre condiția umană și își pun cover cu Lucian Blaga din dorința de a părea tineri erudiți, intelectuali rasați, ''nește jmekeri deshteptzy la cop'', de o profunzime și o sensibilitate inimaginabilă, dar scot la iveală dobitocul din ei (mă refer cu sensul de primitiv) în clipa în care văd un copil de 15 ani cu puță de 5 ani că violează niște statui prin parc.

vineri, 8 februarie 2013

Pato, vreau tricou!!!


        Pato a organizat un concurs prin care oferă tricouri personalizate de el. Cerința e să fii creativ și original. Mă gândeam că o imagine face cât o mie de cuvinte, așa că particip și eu cu imaginea asta. Deci, avem 1000 + 3 cuvinte...imaginea plus ''PATO, VREAU TRICOU!!!''. :D

miercuri, 6 februarie 2013

Secs on ză scul (sex la școală)

 Tot observ că toată lumea e înnebunită să discute despre cazul elevilor de clasa a IX-a care se cotârceau prin baie, de parcă ar fi un caz singular. Mă enervează maniera cinică în care se manifestă cam toată lumea când se referă la subiectul în cauză. ''Cum să facă așa ceva la școală?''. Sigur, putem juca în mascarada asta ieftină și să ne prefacem că instituția de învățământ este sacră, elevii respectând-o cu rigoare de apostoli, liceul este asemănat cu însăși grădina Edenului, în care elevii fac concurență entităților angelice, cete întregi de serafimi și de heruvimi părând asasini în serie pe lângă inocenții liceeni. Însă doar pentru că ne placem să ne amăgim cu o amărăciune mai prost disimulată ca cea a Esmeraldei când descoperă că Jose Carlos a înșelat-o cu Salome, nu înseamnă că este și realitatea.

duminică, 3 februarie 2013

Nu se mai zice (.ro)

  Am primit astăzi un mail de la zice.ro. Am rămas puțin surprins, știind că nu mai am blog pe acea platformă. Am dat click, iar ceea ce am citit m-a luat prin surprindere. Textul era următorul:

Dear stefanstoica,

zice.ro isi inchide portiile la sfarsitul lunii. 
Va rugam sa exportati blogul vostru daca doriti sa pastrati continutul deoarece la sfarsitul lunii pe 28.02.2013 zice.ro v-a fi desfiintat. 
Daca aveti nevoie de ajutor sau doriti o copie al temei voastre favorite sau al unor pluginuri favorite va rugam sa ne contactati aici: 
http://zice.ro/despre-noi/

Thanks!

echipa zice.ro


marți, 29 ianuarie 2013

Alternativa!

 În ultimele două săptămâni, am dedicat foarte mult timp celei mai frumoase arte: muzica! După cum spune o vorbă, ''dacă nu am fi avut suflet, muzica l-ar fi creat''. Așadar, în ultimele 2 săptămâni ''m-am însuflețit'' mai mult ca oricând. Desigur, fiecare gen are farmecul său, dar în viziunea mea, nimic nu poate concura ca emoții, mesaj și trăiri transmise prin intermediul așezării notelor pe portativ ca muzica rock. Nimic nu poate însufleți mai tare ca acest gen. Așadar, cu ajutorul  Youtube-ului, am descoperit o multitudine de piese și trupe noi. Dar acum doresc să vorbesc doar despre una.

luni, 28 ianuarie 2013

DeGeneration Clone!

 Am citit un articol grandios, care mi-a deschis ochii la modul cel mai serios. Un articol despre falsitatea tinerilor de astăzi. Articolul este aici. Însă ca să rezum, acolo se povestește o zi din viața oricărui tânăr de astăzi. Din clipa în care ne trezim și până mergem la culcare, pornim într-o cursă tâmpită unii cu alții. De la forța fizică, financiară, aspect, numărul de cuceriri, rezistența la alcool, viteza cu care se circulă, prețul hainelor...intrăm într-o competiție idioată care ne spală creierele.

luni, 21 ianuarie 2013

Intelectualii lupei

 Faptul că nimic nu mai este așa cum ar trebui, nu mai este o surpriză pentru nimeni. Dar acest fapt nu este un motiv suficient ca eu să accept aceste lucruri. Că peste tot dăm doar de parvenitism e una. Că orice șmenar care trage 3 țepe unor bătrâni și le vinde casele poartă titulatura de ''om de afaceri'' este, pe cât de normal pentru societatea actuală, pe atât de scabros pentru mine. Că orice baragla.....orice pițipo...orice tânără pozează în maculatură ieftină, care ilicit poartă denumirea de ''revistă mondenă'', în ciuda stratului colosal de celulită, își permite să se autointituleze ''fotomodel'', e una. Că orice golănaș de pe maidan aleargă după o bășică pe un gazon artificial și emite pretenții de Messi, e de și asta o treabă. Că orice tipesă ce nu are alt avantaj decât frumusețea artificială, asigurată de kilogramele de fard, silicon și operații estetice, își permite, în urma unei negocieri sub birou la biroul vreunui patron de casă de discuri, să se numească ''artistă'', datorită behăielii modificate pe calculator...lucru de mult știut. Că toți interlopii cu facultate intră în politică și candidează pe funcții înalte, pozând în ilustre genii și poeți de o sensibilitate înnăscută...lucru știut, dar care nu pare să afecteze pe careva, din moment ce lumea încă se prezintă la vot.

duminică, 20 ianuarie 2013

Pace-n sine



''Sunt plecat cu capu, deci sunt normal/Am reușit, m-am relaxat în ultimul hal''.
 Nu cred că găseam o introducere mai bună pentru postarea aceasta. Efectiv, m-am relaxat așa cum se cuvine. Am avut o săptămână șoc, examene, proiecte, am fost ''în priză'' în permanență. Oboseala psihică își pusese amprenta asupra mea, ajungând în stadiul în care dacă nu aveam de lucru, mă plictiseam. Și nu, nu dezvoltasem ''workoholimie'', dar efectiv, nu mai puteam vedea nimic în afară de muncă în fața ochilor minții. Dar slavă cerului, am reușit să găsesc o metodă prin care am atins relaxarea necesară.

marți, 15 ianuarie 2013

Vama

 ''Cred că ''Mi-e dor de mare''. Poza asta era de la ''Șaptișpe ani''...vârstă la care, învățând că ''Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața'', mi-am propus să rămân mereu ''Copilul care aleargă către mare''. Știam că ''Dumnezeu nu apare la știri'', ceea ce mă făcuse încă de atunci să mă ascund precum ''Cârtița''. M-am simțit singur și stingher, eram doar ''Copilul și durerea'', neînțelegând de ce Făt-frumos și eroii copilăriei mele ''m-au lăsat să rătăcesc printre faruri de mașini''. Și mereu îmi spuneam că ''Nu am chef azi''. Dar am ascultat o ''Scrisoare către liceeni''. Și am înțeles că trebuie să îmi propun ''Să visez sub apă''. Și ca în fiecare an, să îmi propun că ''Vara asta am să mă îndrăgostesc''. Și chiar când mă voi simți ca ''Ultimul om'', să ''Merg pe sârmă'' în căutarea ''Fetei în boxeri și în tricoul alb'' căreia ''Îi voi upgrada sărutul'' departe de toți, ''Undeva prin Vamă''.

vineri, 11 ianuarie 2013

Puterea Morții

 ANTE-SCRIPTUM: A nu se înțelege din acest articol că acuz societatea actuală de crime împotriva umanității. Este doar un exercițiu de iamginație pe care l-am lansat în urma măsurilor tot mai ante-umane luate de puterile mondiale în ultima perioadă.
 Stăteam în pat, mă bucuram de ziua liberă, când un gând mi-a trecut prin minte. După cum ar fi spus ''Paraziții'', un gând ''nespus de bun de spus''. Nu reprezintă o revelație, decât poate doar pentru propria persoană, deși, realisto-arogant cum sunt, știu foarte bine că e o problemă care ar ridica semne de întrebare multor minți slabe și obosite.
 Implică problema morții. Moartea este un subiect în fața căruia tăcerea se așterne și chipurile devin de marmură (și aici mă refer stric la cei vii). Ne temem de ea, ba chiar în viziunea lui Cioran, ne-am permis să inventăm metempsihoze, reîncarnări, vieți viitoare sau universuri paralele, doar pentru că nu am tolera ideea că odată cu moartea, se instalează un sfârșit, iar dincolo de ea nu se mai află nimic.