Omagiu

 Deja au trecut 7 ani. Pot spune un fel de "7 ani de acasă", doar că educația pe care a trebuit să mi-o însușesc între timp a fost că de 7 ani nu mai am cui să mă adresez cu "tataie". 

 

Biscuiți de ceară

 

"Wow, scrii frumos! Îți alegi bine cuvintele, ai un fel anume de a te exprima în scris". Aud asta încă din școala generală. Mi s-a spus asta atât de des, încât începusem să cred și eu asta. Ușor-ușor, a devenit refugiu, apoi stil de viață. Sursă de a nu irosi banii la psihologi. Și totuși, de ce și pentru ce?

Steaua Nordului

Nimic nu mă încântă mai tare decât aroma proaspătă a refluxului gastric matinal, provocat de încă o noapte pierdută. Pentru cei mai mulți, o noapte pierdută înseamnă ficat mărit, cearcăne, indispoziție. Pentru mine, este o "vizită" în subconștientul meu. E oglinda aia pe care nu am apucat să pun abțibilduri, să pară mai color. Nu e nici poza aia făcută cu aplicația cu filtre. E pur și simplu o oglindă cristalină, în care se oglindește înfățișarea Întregului, a tot ceea ce ești de fapt.