De ziua mea... BOOK fără FACE

 Astăzi, 27 decembrie este ziua mea! Mai exact ziua patronului meu spiritual, Sfântul Ștefan. Așadar, am pregătit o postare specială. Despre cărți. Oricum, înainte de toate...în ultima lună am neglijat atât blogul meu, cât și pe ale voastre. Nu e vina mea, ci a proiectelor numeroase care mă împovărează.
 Așadar, acum mi-am propus să fac o postare despre cărțile în care m-am regăsit eu cel mai mult.
 Înainte de a începe postarea, vreau să îi mulțumesc lui Viorel pentru urarea sa cu ocazia acestei zile. De asemenea, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru urări. Acum, să începem postarea:
 Așadar, după cum am spun, un top aleatoriu al cărților în care m-am regăsit cel mai mult. Deci, o să mă proprianalizez prin cărți.

1. Operele lui Octavian Paler: Am lecturat ''Calomnii mitologice'' și am simțit că ceea ce este scris pe hârtie, ar fi putut fi scris de mine. Am continuat cu ''Apărarea lui Galilei'', ''Deșertul pentru totdeauna'' și ''Viața pe un peron''. Modul în care Octavian Paler vede viața este identic cu al meu. Atât eu cât și el, 2 raci neadaptați și incompatibili cu societatea în care își duceau/duc existența. Altfel spus, ca și Octavian Paler, sunt un răzvrătit care nu dorește să respecte ordinea impusă de alții, doar pentru a fi o ordine sau a avea un răspuns.
2. ''Romanul adolescentului miop''- Mircea Eliade: Că tot vorbeam de răzvrătiri și incompatibilități împotriva societății... ''adolescentul miop'' este un alt exemplu de personaj cu care mă asemăn teribil. Amândoi desconsideram școala, alegând autoeducarea în locul ei. Punea mai mare preț pe ceea ce descoperea el decât pe ceea ce i se dădea să descopere. În relațiile cu ceilalți însă a stat mai bine ca mine.
3. ''Să alergăm împreună''-Lucian Vasilescu, personajul Abel: știu că e o carte ce pare de duzină, dar personajul pare un eu. Diferența e că îmi lipsește acea inocență a personajului. Însă aveam și eu obsesii vestimentare, muzicale, și eu eram la fel de selectiv în interacțiunea cu oamenii. Caracterul său reflectă o anumită ipostază a mea de acum mulți ani.
4. ''Cel mai iubit dintre pământeni'', Marin Preda: Un mic Victor Petrini am fost mereu. Nu în totalitate însă. Am doar acea încăpățânare de a nu vrea să mă adaptez cerințelor și de a urmări să acționez așa cum percep eu ca fiind corect, indiferent de părerea majorității. Asta, ca și în cazul lui Petrini, mi-a adus destule pățanii mai nefaste.
5. ''Procesul'', Franz Kafka: Am citit această carte acum vreo 3 ani și la momentul respectiv, Joseph K. mă enervase teribil. Atât de multă nepăsare din partea lui în situații tragice...apoi am realizat că sunt asemeni lui. Așa cum Joseph K. flirta când era mai avea puțin să ajungă la capătul vieții de un sistem nefast, așa și eu, când viața îmi dă lămâi, de multe ori fac limonadă. Cam de fiecare dată când sunt într-o situație cumplită, după ce depășesc pragul de disperare, după ce văd că nu apare nici o rezolvare, devin total nepăsător și relaxat.
6. ''Prințul'', Henry Bonnier: Ultima carte citită de mine. ''Prințul'' a fost minunat. Deși văzut ca un nebun, l-am adorat din prima clipă. Cum poate fi considerat un om nebun doar pentru că refuză pacea, considerând-o o insultă! Da, chiar sunt de acord cu el. Când eroii mor în război și sunt abandonați în mormintele lor, cu ce drept să se bucure cei vii de pace? ''Prințul'', ca și mine, este un tip care crede în iluziile idealurilor lui. Și luptă pentru ele cu toată lumea. Nu se poate desprinde de trecut și își formează o lume doar a lui, unde toți simpli figuranți. Un om care refuză tăcerea impusă de societate.
7. ''Pescărușul'', Cehov: Pentru toți, o comedie. Pentru mine, o dramă, o analiză psihologică a mea prin alt personaj. Prin Konstantin Treplev. Un inovator. Un tip ce încerca să își impună propriul stil. Nou, diferit de al altora. Umbrit de ''masculii alfa'' care dădeau prin creațiile lor exact ceea ce dorea societatea să audă. A stat, fără voia lui, în umbra celor ''mainstream''. Singura lui vină a fost că oamenii din jurul său au fost suficient de limitați încât să considere orice inovație o fanfaronadă. De asemenea, se simțea în umbra celor apropiați, fără voia lui, el încercând să fie liber. Sentiment atât de familiar mie.
8. ''Doctorul Taifun'', Gala Galaction: Doctorul Taifun este simbolul tuturor reușitelor mele pe plan profesional. El era complexat de persoana sa. Modul în care era tratat de cei din jur, l-a umplut de ură și a dorit să îi umilească prin inteligența sa. Să ajungă un profesionist, un geniu. Într-o situație similară am fost și eu, ura resimțită față de modul în care eram privit de cei din jur m-a întărit suficient de mult încât să vreau să fiu mai bun ca toți.
9. ''Iona'', Marin Sorescu: Nu cred că mai este nevoie de o prea mare introducere. Pur și simplu, am avut o perioadă, nu foarte îndepărtată, în care treceam dintr-o ''burtă de pește'' în alta, căutând acea stare de eliberare. Și ca și Iona, mă simțeam singur. Complet singur și de neînțeles. Pur și simplu, nu știam ce să fac ca să fac să dispară sentimentul de singurătate și senzația de cerc închis în care mă învârteam.
10. Simbolismul: În special cel bacovian și arghezian. Am avut de multe ori stări de decadență, perfect identificabile în operele bacoviene. Și întocmai ca și în opere, natura favoriza decadența mea. Practic natura devenea o reflexie a mediului meu interior.
 Cam acestea sunt cărțile/operele/personajele cu care m-am identificat cel mai mult până în acest moment. Voi cu ce personaje/cărți v-ați identificat cel mai bine?