Deși foarte cunoscută, eu probabil că am lipsit de pe planetă până acum și nu m-am intersectat deloc cu această trupă. În legătură cu ea nu am decât un regret, anume că nu am reușit să o descopăr mai devreme. Dar, acum, alături de Luna Amară, VAMA, ALTAR și cei mai buni showmani din rock, Vunk, am adăugat pe lista preferințelor Alternosfera. Știu, o să vi se pară puțin ciudat că am combinat rockul alternativ cu trash metal și pop-rock, dar pentru mine rockul nu se împarte în subgenuri, ci în piese bune sau proaste. Asta raportat strict la ceea ce îmi transmit mie. Iar trupele menționate mai sus, sunt singurele (cel puțin momentan) care într-adevăr au un mesaj al pieselor pe care îl apreciez. Desigur, nu vorbesc de trupe de afară, Skillet, Saving Abel, Fozzy, Limp Bizkit, Aerosmith sau Bon Jovi. Mă refer strict la trupe românești.
Despre Alternosfera nu pot să spun decât că este genială! Are versuri complexe, ușor criptice, piesele sunt figuri de stil, metaforele sau comparațiile sunt rodul unui imaginar poetic foarte complex și profund, mesajul transmis este pe placul oricui are o anumită doză de imaginație, o anumită doză de sensibilitate și o anumită doză de inteligență, iar instrumentalele sunt grandioase, care îți reglează pulsol inimii după acordurile de chitară și tobe. Îmi alungă orice gând trist, orice emoție care mă subjugă, orice urmă de gândire în exces, oferindu-mi în schimb șansa de a trăi prin muzică. Sau muzica prin mine. Piesa cu care mi-a atras atenția este aceasta:

Enjoy good music! Pace-n sine!
Iubesc muzica! E singura care ma intelege in multe momente! <3 :D stii ce zic?
RăspundețiȘtergereȘtiu, știu! ;;)
Ștergere