TIC TAC!

Încă de la început spun că îmi asum faptul că sunt un țăran. Da, chiar sunt. Ghiolban de ăla, râgâitor de bere.Bocancist. Treningurist. Purtător de fâș. Eu și eleganța, Babenco și virginitatea. Oana Roman și salata. raku și muzica lui (apropo de scandalul cu crustaceul cu frustrări de mare celebritate). Nu mă caracterizează eleganța.Totodată, sunt o povară când vine vorba să mi se facă un cadou. Asta pentru că, în mentalitatea oamenilor normali, ''e băiat, îi cumpăr ceas'' este unul dintre cele mai frecvente adevăruri. Eu sunt excepția care întărește regula. Cumpără-mi un ceas, indiferent de ocazie și o să consider că ai vrut să mă trolezi. Ăsta va fi și subiectul postării, ceasul. Fix acum câteva minute, mama a primit un premiu, un ceas masculin, câștigat la nu știu ce. Și mi-l oferă. De Crăciun, o prietenă de-a mamei mi-a făcut cadou...un ceas.
 La fel și un prieten de-al tatei, care nu mă mai văzuse din copilărie și mi-a dăruit un ceas, ca ''premiu'' pentru notele cu care am luat bacul și am intrat la facultate. Nașul meu mi-a dăruti chiar un Swatch original, placat cu aur, cu un preț destul de ridicat. Apoi, mi-am mai cumpărat și eu 2 ieftinături dintr-un stand. Soarta lor? Ei bine, cele cumpărate de mine, unul a fost făcut bucățele când am alunecat într-o iarnă fugind după autobuz. Celuilalt i-am rupt cureaua. Pe ambele le-am purtat de 2 ori. Swatch-ul s-a ales cu telescopul rupt după aproximativ un sfert de oră de când l-am pus pe mână prima dată, deși e un ceas de o calitate superioară. A cam costat ceva reparația lui. Cel pe care l-am primit de la prietenul tatălui meu l-am purtat odată la facultate și când am ajuns acasă, am reușit să îl rup. Și nu, nu mai poate fi reparat. Și era din nou un ceas destul de scump. Pe cel primit de Crăciun, nu l-am mai scos despachetat de atunci, de când l-am privit și l-am pus înapoi, deci e întreg. Iar cel de la maică-mea? Ei bine, ăsta era să aibă cea mai tristă soartă. L-am pus pe mână și dacă nu era tata, ar fi trebuit să rup închizătoarea ca să îl scot.

 Pentru că se aproprie ziua mea, am primit deja cadou un sacou. În loc să mă bucur, ca orice om normal, m-am ofticat că cineva a dat atât de mulți bani pe ceva ce nu o să îmbrac niciodata, când știu câte aș fi făcut cu jumătate din banii pe care a costat sacoul. Așa că i l-am cedat lui taică-miu, care e ceva mai ''high-class'' ca și stil decât mine.
 O altă problemă o am cu telefoanele. Nu suport telefoanele elegante sau ''high-tech''. Încă sunt la stadiul de telefon cu butoane. Am încercat la începutul lunii mai să folosesc un telefon Nokia cu touchscreen...după 3 zile nici nu se mai deschidea.
 Problemă pe care o am și cu încălțămintea. Dacă îmi cumpăr chestii prea soft, se duc dracu' imediat. O pereche de tenesi ghete purtate doar de 2 ori arată ca dracu' deja. Nici nu e de mirare, când eram mic, în timp ce toți copiii de vârsta mea se visau milionari, doctori, profesori, lucruri onorabile, eu mă visam cowboy sau explorator. Și am rămas cu defecte specifice. Mai exact, urăsc noțiunea de ''classy'', chestie care se vede și pe mine, ori de câte ori încercând să mă îmbrac astfel, arătând ca o oaie în costum de scafandru. Adevărata provocare pentru cineva ar fi să mă facă pe mine să arăt classy. Sau să îmi iau carnetul. Pentru că da. Sunt suficient de responsabil încât să nu fac asta. Aș fi un șofer dezastru. Și mai mult ca sigur, mașina va fi praf.
 Unele lucruri, chiar nu se pot schimba niciodată. Elaganța în ceea ce mă privește...este unul dintre ele. Lipsa ei, de fapt.