Blugii pisicii, oamenii mici și curățenia de Paște

 ''Băi Stoica, te-ai țicnit, postezi pe blog fix de Paște?'' - știu, asta e întrebarea de pe buzele tuturor. Răspunsul, dacă chiar m-ai cunoaște personal, l-ai ști deja. Nu, nu am ouă roșii, cozonac și pască și nu, nu sunt la slujbă acum. Nu, nu sunt ateu, tocmai de asta nu sunt ACUM acolo. Dar despre asta, cu altă ocazie! Acum vreau să vă vorbesc despre altceva, care se leagă atât de bine de sărbătoarea aceasta. Despre fericire. Despre fericirea aia autentică, nedisimulată, naturală și necenzurată, despre starea aia de bine, de mulțumire pentru ceea ce ești și ceea ce ai deja. Despre pisici. Nu, nu că atrag view-uri, chiar e despre pisici. Și despre oameni. Da, ei nu fac view-uri, totuși, e și despre ei. E despre atât de puțin în atât de mult. Sau poate invers. La ce mă refer mai exact?

 E sărbătoare, una destul de importantă. Acest substantiv are la bază verbul ''a sărbători'', care desemnează o manifestare a unei stări de bucurie, de entuziasm, de admirație față de cineva sau ceva. Redus la cea mai simplistă formă, o sărbătoare este o manifestare a unei bucurii. Atunci, să ne bucurăm!

 Dar în ciuda fenomenelor consumeriste și a tendinței de robotizare, există o axiomă ce nu va dispărea decât poate după dispariția totală a vieții pe Terra, anume faptul că stările, emoțiile, răspunsul la stimulii exteriori diferă de la individ la individ, nu doar în societatea omenească. Fericirea este atât de individuală și de personală, încât aproape că e scrisă în codul genetic al indivizilor de fiecare dată cu un alt cod. A fi fericit nu e un moment, este efectiv o alegere. Un ignore dat normelor sociale, adesea impuse de mediul exterior, fie loc de muncă, școală, societate sau orice altceva, efectiv, sinceritate maximă față de tine. Fericirea este refuzul de a face și a mânca ouă colorate de Paște, dacă nu îți place acel aliment. Fericirea înseamnă să refuzi acțiunile grupului, dacă simți că nu ți se potrivesc, înseamnă să nu renunți la ceea ce îți aduce o stare de bine, chiar dacă grupul din care faci parte nu vrea să ți se alăture.

Așa cum de Crăciun nu am brad, pentru că nu înțeleg rostul, de Paște nu am ouă roșii și friptură de miel, în ciuda insistențelor alor mei de a-mi trimite așa ceva. Am pui. Și cola. Și filme pe care de mult încerc să le văd. Plus o pisică foarte iubitoare și inocentă, pentru care fericirea se rezumă la un plic de Whiskas, mingea ei de burete, jucăria de pluș și scărpinatul pe ceafă până adoarme. Plus prieteni faini, care oferă cel mai frumos cadou din viața cuiva, te fac să râzi! Într-un cuvânt, am ceea ce mă face fericit. Și atunci când ești fericit, vrei să oferi și tu fericire celor ce contribuie la a ta. Spre exemplu, mi-am donat o pereche de blugi pisicii. Da, ai citit bine. Nu, nu în sensul propriu. Ideea e că Hope răspunde în permanență la masaj...cu masaj. Te agață ușor cu lăbuțele în timp ce o mângâi. Deloc agresiv sau dureros pentru om, dar cu urme de blană, lăbuțe și gheruțe pentru haine. De aia am luat o pereche mai veche de blugi, care nu îmi mai place și pe care doream să o dau și o folosesc pentru pisică. Ăia sunt blugii pisicii. Sunt blugii pe care îi iau când o las să lenevească în timp ce mă uit la un film și pe care poate lăsa oricât de mult păr sau urme vrea. S-a obișnuit cu ei, nu ''atentează'' la altă pereche, percepe asta ca pe un ritual, am blugii ăia, înseamnă că ne jucăm. Cam la asta se rezumă fericirea, cei foarte puțini oameni la care țin sunt sănătoși și în siguranță, pisica e sănătoasă și în siguranță, am 3 mese pe zi și confort peste medie, toate asigurate de mine...deci am toate motivele să nu iau nimic altceva personal, fie job, situația din țară, societate, opinii diverse etc. Nu ajung în punctul în care nu îmi pasă, ci efectiv, nu le iau personal, nu le iau în serios, nu permit să mă streseze sau să îmi rupă din timpul în care mă relaxez, râd, fac sport, citesc gândindu-mă ''vai, ce mă fac cu...?''.

 Însă există o categorie de oameni, care trebuie eliminați din viețile oricui, mai ales odată cu curățenia de Paște. Ăia sunt oamenii mici. Oamenii mici sunt ăia care, spre exemplu, s-ar revolta că am ''donat'' blugii pisicii, când alții nu au ce mânca, ei nedonând niciodată ceva. Oamenii mici sunt ăia sobri, pliați perfect pe tiparul social al mediului de business, tipologia politicianului tip Dragnea sau Iohanis, nu râde decât discret, nu zice tot ceea ce simte, își calculează fiecare pas, își măsoară fiecare fir de păr și ia absolut totul personal. Ăia care simt nevoia să îi haterească pe cei care se uită la vreun serial, frustrați de faptul că ei nu fac altceva decât muncă. Ăia pentru care jobul, businessul sau imaginea socială e totul, oameni care înghit cutii întregi de calmante și somnifere pentru 1 săptămână în Maldive. Oameni care iau totul în serios, au impresia că totul e o luptă, că trebuie să suferi ca să ai, că țelul e succesul, nu fericirea. Oameni care intră în depresie dacă dau faliment sau rămân fără job, dacă se termină o relație sau sunt criticați de oamenii din jur. O să îi vedeți, mai ales acum, de Paște. Oamenii ăștia urăsc să vadă oameni relaxați. Pentru ei, relaxarea, detașarea, cinismul, starea de veselie este sinonimă cu indiferența, cu lipsa maturității, cu superficialitatea. Ăștia sunt ăia care își vor certa copiii că i-au făcut de râs la ședință, că au 7 la istorie, în loc să îi încurajeze să fie buni la ce le place, iar la restul materiilor, să fie ''alunecoși''. Oameni vânători de trofee, care se transformă în trofee. ''Știi ce job am? Știi ce conduc? Știi ce salariu am? Știi ce medie are fii-mea la 10 ani?''. Dacă ești o persoană împlinită, cei mai mari dușmani ai tăi vor fi ăștia, care nu vor înțelege cum e posibil să stai relaxat, să cânți, să dansezi și să faci glume după o zi de muncă pe bancheta unei Solenza, când ei au migrene și stări de vomă la volanul unui Lexus. Cum poți să mergi atât de liniștit 5 zile la Bușteni, la cabană, cu 1 pereche de blugi și 5 tricouri când ei se pregătesc 2 săptămâni pentru 2 zile pe Riviera Franceză.

 Ei bine, ăsta e gândul cu care vreau să vă las de Paște. Ce veți dori de la iepurii magici? Ce veți dori să găsiți în oul ăla magic, odată spart, de unde va ieși cine știe ce duh? Vreți să aduceți lumânări de la biserică, sperând să vă luminați casele, cu gândul, totuși, la turneul de snooker de pe Eurosport? Sau vreți să vă luminați singuri casele, făcând curățenie în gândurile voastre și eliminând de acolo tot ceea ce nu are ca finalitate un râs bun, un chicotit sau măcar un zâmbet?

 Pe această întrebare, Hope vă dorește Paște fericit, iar eu vă doresc să fiți pe atât de puri, de curați în gând și de fericiți pe cât e Hope acum, după ce a mâncat și se joacă cu crocobaurul ei de pluș!

Sărbători cu bine!