Popcorn

 Uneori mi-aș dori să stăpânesc atât de bine "arta" străveche a meditației, încât să mă pot dedubla. Să fiu eu protagonistul filmului în care joc și tot eu în fața unui ecran enorm, în care să mă privesc și să mă judec cu aceeași nonșalanță cu care judec personajele altora. 

 Cumva, mi-aș dori să mă detașez de mine, să mă las pe spate în scaun, înfundându-mă nu atât în el cât în întunericul sălii de cinema și să îmi "devorez" fiecare mișcare cu ochi flămânzi și judecată limpede. 

 Sunt convins că aș fi un bufon! Probabil, pe poster și în generic, ar scrie clar că e o comedie. Fiecare dramă, fiecare șoc, fiecare insomnie sau coșmar datorate proiecțiilor unei minți prea învățate cu complexitatea fictivă, ar putea doar să stârnească hohote de râs audienței.

 Crezi tu, oare, cititorule, că în Universul în care există, Mr. Bean găsește ceva amuzant în celebrele scene în care este prea anxios să ceară ce vrea, de fapt? Crezi că Al Bundy e fericit să fie prins într-o viață cu un salariu minim, o căsnicie nefericită, cu doi copii a căror șanse de reușită tind spre 0 cu viteze astronomice? Cât de amuzant crezi că e pentru Alan Harper să fie un parazit, care trăiește fie pe spatele fratelui său, fie pe spatele unui străin ce îi cumpără casa?

 Plecând de la aceste gânduri, oare cât de amuzant o să mi se pară să îmi privesc din exterior, la cinema, eșecurile? Traumele, frica...nopțile în care mă trezește vreun coșmar? Oare ce mă face fericit, nu v-a părea amuzant și prostuț de adorabil, la fel ca prietenia lui Bean cu Teddy? 

 Nu știu...dar trebuie să aflu! Cândva, poate voi fi capabil să fac asta. Cine spunea că înțelepciunea se va atinge într-o bibliotecă? Nu! Se va atinge cu o pungă de popcorn!