Copilul preferat a lui Dumnezeu

"Întinde-mi brațul Tău, indică-mi un punct/ Sau întinde lanțul tău, să nu mă duc prea mult". Asta spunea Cedry2k în piesa lui Connect-R de acum câteva luni. Acum simt versul ăsta mai bine ca oricând! Nu, nu voi discuta despre religie. Religia e o dogmă, până la urmă, la care unii pot adera, iar alții nu. Eu voi vorbi despre alegeri. Despre morală și credințe personale, prin prisma unor evenimente recente din viața mea. Da, evident, viziune subiectivă și personală. Nu sunt deloc o persoană religioasă, nu mă simt ca aparținând niciunei religii, însă îmi permit să afirm fără urmă de modestie că acum mă simt Copilul preferat a lui Dumnezeu.

  Mi-am permis o astfel de titulatură datorită evenimentelor cele mai recente din viața mea, dar care nu sunt singulare. Sunt lucruri care mi se întâmplă cu o recurență cumva de invidiat. Am o afecțiune și am pierdut bani. Dar sunt cel mai fericit om, pentru că e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Nu, n-am luat-o razna. 

  După un 2020 destul de ciudat, cu jobburi proaste și probleme de greutate, am reușit să mă pun pe picioare. Sport, viață sănătoasă, echilibru, finalul anului mi-a adus și o oportunitate profesională de apreciat. Am reușit să primesc lucrurile pe care mi le doream, la care tânjeam. Anul nou a debutat și mai în forță. Cu bani, destul de mulți bani. Și cu posibilitatea de a face și mai mult sport. Planul era clar, de 2 ori pe săptămână BJJ, de 2 ori pe săptămână karate, în rest, înnot și fiare. Banii fiind și ei peste medie, deja mă proiectam un mic bombardier arogant, care și-ar flexa mușchii prin hainele extravagante, care să îi scoată corpul în evidență. Deja nu mai era vorba de sport pentru sănătate, nu mai era vorba de bani pentru lucruri esențiale, era vorba de ''FLEX'', de ofticarea unora. Practic, de aparențe. Fix înainte de a începe tranziția spre cocălăreală, o durere de spate mă ia ca prin surprindere. Puternică, intensă, frustrantă. Și care nu se mai termina.

 Era clar! Trebuia să amân umflarea mușchilor. Ulterior, banii au plecat pe analize. Pe medicamente, pe scaune comode, pe investigații. Verdictul: discopatie lombară. Practic, singurul sport pe care îl voi putea face de acum va avea fix scopul sănătății și al recuperării, iar veniturile ce urmau aruncate aiurea pe tâmpenii menite să îmi alimenteze aroganța, pe recuperare. Și da, sunt cel mai fericit om din vina asta!

 Ei bine, unii ar putea spune că e doar un lung șir de coincidențe. De fiecare dată când îmbărcam haina asta a aroganței, mi se tăia craca. Eu aleg, totuși, în forurile mele interioare să cred că Forța perfectă care mă guvernează, Demiurgul, Creatorul sau orice nume ar avea, mă iubește. Bă, dar mult! Ori de câte ori mă abat de la scopul inițial și mă infestează puțin virusul superficialității, mă readuce la normal. Îmi repune picioarele pe pământ și îmi amintește că banii nu sunt scop, ci mijloc, comfortul nu e cel dat de aprecierile materialiste ale celorlalți, ci din starea de siguranță și protecție și că adevărata frumusețe vine din sănătatea minții și a corpului.

 Ba mai mult! Zilele trecute râdeam de câteva celebrități cărora li s-au furat bani de pe card. ''Cât de prost să fii, mă, să nu îți iei măsuri de precauție? Ahahaaha'' - vineri, obosit fiind și distras fiind, scot fără grijă cardul într-un metrou aglomerat (!!!!!) pentru a face o comandă online. Și am stat cu el în mână, nene, la greu. Că discutam și cu cei de la support pe chat-ul lor, nu îmi era clar ceva la produs. Rezultatul? Azi mi-a blocat banca cardul pe motive de securitate, sâmbătă cineva a încercat 10 tranzacții, dar a greșit CVV (pe care l-au greșit dintr-un singur motiv: am cardul atât de uzat, încât nu se vedeau clar cifrele, eu îl știam pe de rost pentru a-l folosi). 

 Ce treabă are asta cu credința? Ei bine, acesta este Dumnezeul care îmi doresc să cred că există! Da, mi-a dat o afecțiune fizică pentru a-mi da o lecție. Dar mi-a dat-o acum, când nu mai am probleme de greutate și sedentarism. Vă puteți da seama ce greu aș fi dus-o în starea de sănătate de acum un an? Da, mi-a dat cheltuieli neprevăzute uriașe. Dar mi le-a dat acum, când îmi permit să le suport. Mai are rost să ne gândim ce se întâmpla dacă le primeam cu un an în urmă, când câștigurile erau net inferioare? 

Da, mi-a fost blocat cardul acum, dar dacă era pe cardul celălalt, unde datele sunt mult mai clare și mai ușor de copiat?

 Repet, sunt evenimente ce pot fi puse pe seama coincidențelor. Dar ALEG să CRED că dacă ar fi un Dumnezeu, așa ar fi. Nu care te judecă după strictețea cu care te ții de dogme, nu după orientarea sexuală sau după numele pe care alegi să I-l dai. Ci un sensei. Un maestru, un educator, o Forță care îți pune în drum pioneze, să înveți să fii atent la drum, nu aiurea, dar totuși, se asigură că nu vei călca pe ele în picioarele goale. Iar eu, nu sunt decât un copil rebel, răzvrătit împotriva disciplinei, un răzgâiat dezorganizat, care merge după senzații și sfidează orice, pe care Marea Forță îl iubește suficient pentru a-l corecta și a-i aminti ce e cu adevărat important în viață. În loc de Forță, Dumnezeu sau Demiurg puteți pune Karma, Destin, Rezultatul Ecuației sau ce vreți voi. Concluzia e aceeași: emit vibrații, care tot la mine se întorc. Dacă nu îmi plac, îmi trebuie doar mai multă atenție la ce voi genera de acum.

Da, sunt extrem de fericit. Toate ''pseudoghinioanele'' pe care le-am trăit în ultima vreme sunt cel mai mare bine care mi se putea întâmpla. M-au ajutat să rămân cine sunt de fapt. Mi-au amintit ce contează cu adevărat și că dacă mă las condus de emoțiile negative, irosesc resurse. Timp, bani, sănătate, toate sunt resurse. Asemeni un pom, pe care îl pot folosi pentru a-i permite în timp să facă fructe. Sau pentru a-l tăia rapid și a-l pune pe foc, să vadă toți vecinii că fumul de la hornul meu e cel mai gros. Din fericire, am făcut entorsă fix când mă pregăteam să dau prima lovitură de topor. 

De asta sunt Copilul preferat a lui Dumnezeu.