Atunci când oamenii aud că scriu, confundă capacitatea-mi profanatorie de a-mi săpa în suflet și minte pentru a da un spațiu vocii din mine cu vreo străfulgerare de har sau cu profunzimea emoțională. N-am fost niciodată un sentimental. Un nostalgic? Da. Un visător? Uneori. Un sentimental? Aproape deloc. Ba, dimpotrivă, mă poticneam ca un cârd de mașini, pe un bulevard aglomerat, la o oră de vârf, când se lăsa pe mijlocul bulevardului o barieră și trecea un tren marfar, lung și greoi, lent și ruginit. Dar azi...
