vineri, 11 ianuarie 2013

Puterea Morții

 ANTE-SCRIPTUM: A nu se înțelege din acest articol că acuz societatea actuală de crime împotriva umanității. Este doar un exercițiu de iamginație pe care l-am lansat în urma măsurilor tot mai ante-umane luate de puterile mondiale în ultima perioadă.
 Stăteam în pat, mă bucuram de ziua liberă, când un gând mi-a trecut prin minte. După cum ar fi spus ''Paraziții'', un gând ''nespus de bun de spus''. Nu reprezintă o revelație, decât poate doar pentru propria persoană, deși, realisto-arogant cum sunt, știu foarte bine că e o problemă care ar ridica semne de întrebare multor minți slabe și obosite.
 Implică problema morții. Moartea este un subiect în fața căruia tăcerea se așterne și chipurile devin de marmură (și aici mă refer stric la cei vii). Ne temem de ea, ba chiar în viziunea lui Cioran, ne-am permis să inventăm metempsihoze, reîncarnări, vieți viitoare sau universuri paralele, doar pentru că nu am tolera ideea că odată cu moartea, se instalează un sfârșit, iar dincolo de ea nu se mai află nimic.
 Dar cu toate acestea, se presupune că societatea în care trăim este una civilizată, moartea fiind un procedeu ce apare pe căi naturale, în urma unei anumite disfuncții ale unei părți componente ale organismului. Iar a lua în mod voit viața cuiva, înseamnă o excepție, un individ cu afecțiuni psihice, un individ anormal într-o lume normală. Deoarece, nu-i așa, societatea actuală este una civilizată, bazată pe iubire și respect reciproc, în viziunea multor persoane pe care îndrăznesc fără vreo teamă să le numesc ignorante.
 Propun însă să privim în urmă prin intermediul istoriei. Acum 2500 de ani cu aproximație. O mare civilizație, Sparta. Era o populație războinică, se aplica teoria eugenismului. Cine era mai slab, nu avea dreptul de a trăi, deoarece îi încurca pe războinici. Așadar, erau uciși de proprii lor semeni. Un alt exemplu, perioadă similară. Cea mai mare civilizație a vremii era Grecia. Acolo, trăia printre alții, un personaj rămas celebru sub numele de Socrate. Era un om foarte urât fizic, dar foarte pur din punct de vedere moral. Ideile sale au fost incompatibile cu cele ale societății respective. Ca urmare, societatea de la acea vreme a simțit nevoia să îl ucidă. L-au pus să bea otravă. A fost ucis ''în numele zeilor și a moralității''.
 Mai recent, pe la anii 70 după Hristos, iată că într-o altă mare civilizație, cea romană de această dată, un lider politic decide să incendieze cetatea. Ce interesant, trecuseră deja vreo 300 de ani de la execuția lui Socrate. Și un lider încă a făcut o crimă în numele zeilor și a onoarei.
 Peste vreo 1000 de ani, au apărut cruciadele. Războaie sfinte, care au ucis mii de oameni ''în numele Sfintei Credințe''. Deja trecuseră 1000 de ani de la uciderea lui Hristos, filosof care în aceiași manieră ca și Socrate sau alții, a fost ucis deoarece gândea altfel decât dorea societatea. Câți ca El....
 Cam în aceiași perioadă, până pe la 1800 a existat inchiziția. Care a făcut mii de victime. A ucis cu brutalitate, cu sânge rece pe orice îndrăznea să gândească altfel decât politica vremii. De fapt, cam tot în aceiași perioadă, să venim puțin pe plaiuri mioritice, unde domnitori precum Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș sau Alexandru Lăpușneanu i-au măcelărit la propriu pe cei care le erau potrivnici. Ca urmare, unul dintre ei a fost și canonizat de Biserică, probabil ca răsplată că a asigurat o călătorie înainte de vreme unui număr mare de robi ai domnului.
 Să mai menționăm numărul mare de monarhi care au ucis fără pic de conștiință pe toți cei ce aveau altă părere față de a sa? Dar să rămânem pe plaiurile mioritice în perioada modernă, perioadă extraordinară, magnifică, dominată de jobene, mustăți, rochii largi și pălării de damă. Sigur, de asemenea, o perioadă în care un celebru ziarist al vremii, Mihai Eminescu pe numele său, anunță într-o scrisoare că dorea să își cumpere pistoale pentru a se apăra de oamenii politicienilor corupți pe care îi critica în articole. Condițiile în care a murit încă ridică semne de întrebare. Deceniile au trecut, războiul se încheiase, sângele eroilor decedați în bătălii abia hidratase pământul. Acum, țara era mai mare. Deci, teritorii mai mari de împărțit. Au apărut partide politice. Chiar și extremiste. În Rusia, bolșevicii au ucis familia Romanov cu sânge rece. În România, legionarii ucideau în stânga și în dreapta. A început cel de-al II-lea război. Stalin a început cu epurările sale, Hitler cu al său Holocaust, Mussolini promova eugenismul și xenofobia. Desigur, toți aveau ''cauze nobile''. Stalin de a distruge ''dușmanii poporului, capitaliștii nenorociți care sug sângele clasei muncitoare'', Hitler prin dorința de a ''crea o rasă pură, de a purifica Europa de rasele inferioare'', iar Mussolini vrând să ''readucă gloria de altă dată a Imperiului Roman''.
 În România, crimele politice au fost la ordinea zilei în perioada comunistă. Un bun exemplu se vehiculează a fi chiar Marin Preda, care la foarte scurt timp după publicarea romanului ''Cel mai iubit dintre pământeni'' moare în condiții misterioase. Octavian Paler în a sa ''Apărarea lui Galilei'' atacă regimul comunist, comparându-l cu Inchiziția, arătând necesitatea autorilor de a abjura de la ideile lor, pentru a nu avea de suferit. Apoi, am făcut un măcel, și ne-am eliberat țara de sub ghearele comuniste. Asta desigur, după ce lideri politici ai perioadei respective au ucis cu sânge rece un număr extraordinar de mare de revoluționari.
 Și sunt curios...oare acum eu ar trebui să stau relaxat și să mă gândesc că în democrație nu există nebunie în capul liderilor, care să comită crime împotriva umanității, care să dorească diminuarea populației la un miliard, care să nu aibă idealuri asasine? Atunci, dacă da, înseamnă ca Grupul Bilderberg se întrunește doar pentru a bea ceai, înseamnă că ecologia este o știință, nu o metodă de epurare, în Africa bolile nu sunt provocate chimic și că eu ar trebui să merg la vot, pentru că asta nu înseamnă că aș susține crimele împotriva umanității.
  Cugetați puțin asupra versurilor.



2 comentarii:

  1. Interesanta postarea ta.. As mai adauga si eu exemple: bebelusii ucisi pentru ca au o malformatie si nu sunt buni pentru a deveni soldati, oamenii arsi pe rug pentru ca erau considerati vrajitori, iar in zilele noastre: bebelusii aruncati in strada, americanii cretinoizi cu drept de arma care incep sa impuste prin licee...
    Eu nu am inteles niciodata porcaria asta cu razboaiele religioase. Sa omori un om pentru ca nu-ti impartaseste teoriile si credintele. Poate ca de aici vine un fel de aversiune a mea pentru astia ce se numesc sus si tare crestini (papi, preoti, calugari, oameni de rand care citeaza toata ziua din biblie)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact. Mi-au scăpat aceste detalii. Nu mă declar un creștin, aș minți să zic asta, însă am înțeles că el, creștinismul, nu este o dogmă din care să tot citești, ci un mod de viață. Însă prea puțini mai știu asta.

      Ștergere