Bufonul echipat în haine militare a aruncat grenada ce i-a fost încredințată în latrină, aruncându-i conținutul peste tot în jur. Fix când mișcările lor făcuseră trusturile mari să facă rocada romană, pionul-bufon a dat cu biciul în inorog, a ponegrit flacăra sfântă aprinzând țigara Carpați fără filtru la ea, a desacralizat Templul scriind cu markerul celebrul ''Romică + Gigel = gay''. A făcut tot ceea ce a putu să își îndepărteze colegii. Să fie el cel ce poartă coroana. Apoi, a abandonat și a plecat în tabăra adversă. Asta după ce a reușit să distrugă o idee de miliarde.
A continuat pe drumul său, plagiind, imitând, demonstrând veridicitatea teoriei darwiniste prin seria de tentative de acte artistice, pe care în necunoștință de cauză sau din lipsă de proprietate a termenilor le numea ''artă''. Se mințea că are prieteni. Întâi colegii de trupă, apoi cârcotașii, apoi Badea...rând pe rând, toți prietenii săi au urmat calea rațiunii și l-au abandonat. Era și greu să nu o faci. În mod normal, o babysitter este plătită cu 1500 roni pe lună + masă, prietenii săi nu primeau niciun ban pentru aceași sarcină.
Căci Mișulache e imatur. E copil, e necopt. Lipsit de inteligența nativă și având handicapul de a nu și-o fi lucrat pe cea dobândită în timp, Mișulache devine penibil. De la hainele pe care le poartă, care amintesc mai degrabă de un personaj de desene animate creat cu scopul de a parodia prostul obicei al pițiponcelii masculine și terminând cu comportamentul de elev de clasa a XII-a care molfăie ciungă în clasă, râde zgomotos și bea din bere doar când cineva trece pe lângă el, măgulindu-se că e un ''bad boy''.
Mișulache are o tendință de a se arunca în jos. De a încerca să aterizeze în sus. De a face rapel pe verticală. De a-l contrazice pe Pitagora spunând ipotenuza 1 la pătrat = cu cateta la pătrat - ipotenuza 2 la pătrat. De a fugi spre (nu de, cum ar fi normal) tauri la Pamplona. Mișulache, copilul trist nu se poate adapta societății cu gândul că e o oaie creață (scuză-mi ironia, Mișule), e într-o criză de personalitate, așa că vrea să fie altfel. Neștiind încă să discearnă binele de rău, sărmanul bufon ascultă ideile celor mari din jurul său și își propune să facă exact opusul ''ca să nu fie ca toată lumea''. Incapacitatea de a genera noi idei nu pare a-l deranja. Probabil nici nu a conștientizat-o. El continuă pe aceeași linie descendentă pe care a mers întreaga sa carieră. El e xeroxul perfect. Este promoterul cocalarismului, a inculturii, a banalului considerat artă, a semidocției. Este precum o melodie pop: fericit datorită prostiei sale, imatur în cel mai negativ sens al cuvântului, iar orice sforțare de tristețe este de un penibil și un telenovelism dureros.
Mișulache a comis o gogomănie. Altă gogomănie de fapt. Atât el, cât și tentativa de om, cadaveric prin secăciunea minții și a sentimentelor, gângavul, prostovanul, derbedeul de mahala Banciu. Aceste 2 creaturi sunt (din păcate) persoane publice, nu de capul lor, asemeni Cruduței sau lui Ogică. Nu, ei nu sunt cocalari freelanceri, ci cocalari ridicați pe spatele unor companii. Rivale. Care, deși poate neagă ambele, câștigă bani frumoși războindu-se. Atacându-se. Voluntar sau nu, în mentalul colectiv s-a născut ideea că cele 2 trusturi scot armele și colții unul la celălalt în permanență. Mișulache a stricat tot. A dat cu materialul din care sunt clădite vorbele lui Banciu pe ventilator. Banciu a acceptat. Astfel, au atentat la integritatea ambelor posturi. Logic că lumea ar fi crezut că ei toți sunt prieteni între ei și că se bat de ochii lumii. Ceea ce poate fi adevărat, poate nu. Nu mă interesează. Mă interesează să știu că prin întreținerea unui conflict, posturile au de câștigat, iar cei 2 purceluși atomici au atentat la credibilitatea firmelor.
Dacă eu, angajat al supermarketului Nana din Titan urc în metrou și îmi depozitez golănește, a la maidan saliva pe freza unui bătrânel, dacă îmi lipesc pumnul de gura unei femei gravide dau dacă imit prezidențabilul gest de a ''împinge'' un copil cu pumnul în mufometru, cetățeanul Ștefan Stoica e un porc, să îl facem salam, reggeton sau r'n'b, după preferințe. Însă dacă comit aceste acte purtând semne distinctive ale firmei angajatoare, se numește că ''angajatul firmei X, Ștefan Stoica a comis asta''. Nu știu atunci dacă o să mai fiu făcut salam r'n'b sau mușchiuleț afumat jazz, dar cu siguranță îmi pierd locul de muncă, deoarece am tăvălit numele firmei angajatoare în băltoaca cu noroi în care cei doi purceluși s-ar scălda cu plăcere. Dacă Bendeac se vedea cu Banciu la o bere în dormitorul lui Guță, dacă trupa Paraziții au în secret CD-uri cu Adi Minune în mașină sau dacă Gigi Becali petrece multe ore de intimitate cu el însuși și imaginea lui Ion Cristoiu în cap în ciuda homofobiei declarate, e ok. Atât timp cât aceste lucruri sunt făcute public, brandul este compromis.
Asta a făcut tristul trustului Intact. Asta a făcut gângavul franțuzit al fratelui Păunescu. Așadar, sancționarea este mai mult decât bine venită. Ar fi cazul ca unii să mai înțeleagă că viața profesională e una și te supui unor reguli, impuse de angajator. Iar în viața personală ai dreptul la liberă exprimare. Să vrei drept la liberă exprimare din calitate de profesionist într-un domeniu e echivalent cu a fi angajat la Coca Cola și ai spune că tu preferi Pepsi, având apoi pretenția să mai lucrezi acolo. Nu, logic că nu. Dar desigur, într-o țară în care parodiatorul unor cazur grave de handicap crede că face umor, e utopic să ceri minime urme de gândire logică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu