duminică, 13 octombrie 2013

Lalalalalala (ghid de fericire urbană)

Sunt eu oare omul modern? Am I the demon who is treated and blessed like an angel? Oare sunt eu acel fericit muritor nemuritor, care se aruncă în brațele prezentului? Habar n-am și mi se bârlăle de klitchurile astea momentan. Sunt happy. Bă, da’ rău de tot. M-am trezit după vreo 3 ore de somn. Am mâncat, mi-am cumpărat ”pachețel” pentru la muncă, un sanwich de la Unirii. Urc în metrou, îmi scot cartea și citesc. Nu aud voci, nu știu cine sau ce este în jurul meu. Doar vocea lui Octavian Paler îmi sună în minte în timp ce citesc rândurile destăinuirilor sale. Ajung la destinație, cobor. Ies la suprafață cu ochii încă în carte. Îmi cumpăr călătorii pentru RATB. Urc în autobuz și continui lectura. Ajung la locul de muncă. Mult mai devreme. Vreo 10 minute, dau ture prin parcarea de la Băneasa, prin dimineața aia gri și răcoroasă. În plimbarea asta, țin pe repeat ”Hoy”, Gloria Estefan.


 Urc la locul de muncă. Semnez prezența și după o scurtă vizită și mici discuții cu colegii, mă instalez la postul meu. Trec cele 11 ore. 11 ore în care am mai învățat ceva și totuși nu m-am spetit muncind. Ies seara de la muncă. Nu am chef să plec direct acasă. Prefer să dau câteva ture prin Băneasa Shopping City, mall-ul celor bogați. Pielea mea măslinie, tunsoarea scurtă, ghiozdanul roșu, la astea adăugându-se adidașii înalți, blugii clasici largi, tricoul de hokey și haina verde cu glugă cu puf, toate alăturate unui chip nebărbierit, mă făceau să par pata de culoare dintre acele personaje, toate decupate din același tipar al eleganței, al fustelor indiscrete, al pantalonilor la dungă sau al blugilor mulați, viu colorați, asortate unor chipuri pe care se citea opulența. Mă plictisesc repede însă și plec intrând în alte câteva magazine. Pe lângă tradiționalul salam, nelipsitul element al sendvișurilor de dimineață, m-am răsfățat cu o ciocolată și un Pepsi. Pe care le voiam doar pentru mine. Urc în autobuz și mă îndrept spre Balta Albă. Scot cartea și mă cufund în lectură, în timp ce muzica era redată la căști. Îi cedez locul la nici 2 minute după ce l-am ocupat unui bătrân infirm. Ațintesc multe priviri asupra mea. Nu știu ce gândeau, nu sunt preocupat de asta, eu îmi vedeam de citit. Călătoresc cu o stație în plus în mod intenționat. Cobor, pun cartea în ghiozdan și tai noaptea mâncând o ciocolată întreagă pe nerăsuflate. La fel de repede dau pe gât și sticla de Pepsi, pe un fundal asigurat de Il-egal și Phosilah, ”Doar un bulevard”. Nu voiam să împart cu nimeni nimic, nici sucul, nici ciocolata, nici plimbarea, nici melodia, nici cuvinte. Ajung acasă, urc scări și arunc în toate părțile un ”Bună!” pe o voce istovită tuturor necunoscutelor de pe scară. Fac un duș cald și lung. Mă întind în pat și mă destind cu sitcomuri în timp ce mănânc. Am un loc de muncă grozav, stomacul delectat de plăcerile culinare pe care le doresc, creierul antrenat cu lecturi minunate, timpanele pe culmile orgasmului datorită melodiilor grozave, întreg organismul reîmprospătat de o plimbare prin noapte, urmată de un duș și un pat cald…și asta e doar o zi. Având toate astea, cum să nu te simți binecuvântat când am exact tot ceea ce mi-am dorit de la viață?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu