Ferestre-n ziduri

 În ultimele 4 luni am făcut de 4 ori naveta București-Bacău. Nu cu bucurie, având în vedere că 2 din 4 s-au datorat pierderii bunicului meu. Însă a 4 se pare că a fost un eveniment fericit pentru mine. A pornit inițial ca un concediu de odihnă, având în vedere că în următoarele zile încep munca, dar și pentru a-mi definitiva problema unor acte pe la facultate. Însă a devenit un fel de eveniment iluminator pentru mine. Și asta mulțumită unor persoane pe care le apreciez enorm. Despre ce este vorba? O să aflați imediat.
 După cum probabil știți mulți din cei ce îmi știți blogul, ultimii 2-3 ani din viața mea au mers foarte prost, asta după ce o perioadă de tot vreo 2-3 ani am fost în vârful piramidei. Nu aveam decât un țel clar și bine definit, care a eșuat. Desigur că lucrurile au mers din rău în mai rău și am trecut prin diverse alte schimbări și evenimente care m-au determinat să schimb mediul și să mă mut în alt oraș.
După ce mi-am ratat șansa cu facultatea în străinătate, eram debusolat, picat din lună, amețit, rătăcit total. Nu îmi mai doream nimic de la viață. De atunci până în prezent, viața mea a fost un șir de ''trezește-te-mergi la școala/muncă-vino acasă-dormi-repetă''. Nu aveam țeluri, nu aveam idealuri. Voiam să termin facultatea și să mă angajez. Unde? Nu mă interesa, vedeam atunci. Am reușit în vacanța asta să îmi schimb idealurile și să mă pun pe picioare.
 Unul dintre cei doi oameni care m-a inspirat (nu acum, mereu) este...să începem cu cel mai tânăr. Este bromigoul meu, Dicey. Omu' nu știe că mă inspiră într-adevăr, e ca un Yoda, ba mai mult, BRODA (da,  am copiat-o din How I met Your mother). Faptul că a ales o carieră sigură, m-a pus pe gânduri și am zis că trebuie să încerc și eu asta. Apoi mi-am dat două palme și mi-am zis că nu trebuie să încerc nimic, trebuie să reușesc. O să urmez o carieră în domeniul militar.
 Apoi, cea de-a doua persoană care mă inspiră încă din copilărie, unchiul meu. Nu știu dacă știa sau nu, însă cu o singură vorbă mi-a aprins beculețul la minte, a venit cu cheia rezolvării tuturor problemelor mele. Mi-a spus următoarele :  ''Te temi că nu o să mai ai oameni dragi în jurul tău? De ce? Oamenii vin și pleacă, vin alții. Și chiar dacă nu vin alții, mereu vei avea biblioteca''.
 Are dreptate. Chiar are dreptate. Cu o singură replică mi-a tratat vederea ca un oftalmolog.  Asta este cauza tuturor nemulțumirilor mele. Fluxul de informații pe care îl culegeam în ultima vreme este prea mic. Serile trecute, citind o carte despre astrologie, am reușit să îmi răspund la o întrebare pe care o am de copil. O curiozitate spulberată. M-am simțit ca nimeni altul. Cititul intens este rezolvarea oricărei probleme. Asta este problema mea, m-am legat prea mult de oameni și locuri, asta m-a tras în jos. Un prieten va rămâne un prieten, chiar dacă îl vezi la 3 luni. Un amic va rămâne un amic până când va dispărea definitiv. Așadar, ceea ce trebuie să fac este să termin postarea asta și să mă bag din nou la citit, mai am câteva curiozități nesatisfăcute. Și să încep să mă pregătesc intelectual și fizic pentru examenele ce vor urma. Cultura este singurul lucru pentru care merită să lupți. Cunoașterea. Doar ea poate să te întărească. O să dau deoparte Facebook-ul, like-urile și commenturile cretine. Mai tai din orele petrecute la laptop pe jocuri cu sânge și comedii de duzină. O las mai moale cu pierderea vremii. În puținul timp pe care îl am pentru mine, las deoparte internetul. Mă ocup de cel mai important computer din viața mea, creierul. Și de cea mai importantă rețea de socializare: vocabularul. Și investesc în cel mai bun joc video: viitorul meu.