Looking for the summer

Ies din iglu, după un somn scurt și prost. Îmi trosnesc oasele și mă reped spre copca de unde urma să aduc acasă cei 2 pești pe care îi prindeam zilnic, fără prea mult efort. Câinii nu sunt înhămați la sanie, oricum nu am nici timp și nici chef să îi înham. Las' că vine vara, mersul pe jos va fi mai fain, când voi sta la umbră sub plantația mea de eucalipt.

Muzică

Nu am chef să scriu despre nimic, ci doar să ascult muzică. Puțină, din ce în ce mai puțină pe zi ce trece. Nu că aș avea chef mai puțin, dar muzica parcă e tot mai proastă. Așa am ajuns să am doar câteva piese pe care să le ascult. Și am zis că dacă tot le ascult, hai să le și împărtășesc. Poate o mai fi cineva care e doritor de ceva quallity și nu știe de unde să ia. Facem așa, un mic top. Luat aleatoriu, nu neapărat cu o anumită ordine:

Nu #corupția, #incompetența ucide

 După doi ani, banali pentru cei mai mulți dintre noi, dar ca o veșnicie în Infern pentru victimele din Colectiv și familiile lor, am ajuns în punctul în care parcă nimic nu s-a întâmplat. Pași bătuți pe loc. Un marș de urcare efectuat pe scara rulantă de coborâre. O tragedie în care niște amărâți au fost nevoiți să joace rolul victimelor (pentru unii, chiar ultimul rol înainte de retragere de pe scena vieții), iar unii dintre noi am jucat rolul indignaților, a revoluționarilor, a celor ce propovăduiau schimbarea sistemului din care și ei făceau parte. Și ulterior am ieșit și noi din scenă, căutându-ne loc în alte piese de teatru. Cam așa se poate rezuma efectul Colectiv asupra societății civile românești. Ca și tragedia de la Maternitatea Giulești, evenimentele de la Tanacu, accidentele de la Balotești sau Mihăilești (așa e că am și uitat de ele?), și tragedia de la Colectiv începe să se stingă în mentalul public. Din incendiu, a rămas un nor mare de fum care începe să învăluie imaginea uneia dintre cele mai mari tragedii ale României. Și cu ce am rămas?

Un altfel de genocid

 De când societatea românească se minte singură că ''s-a repus pe picioare'', două mari crime s-au produs împotriva ei: drogurile legale și Biserica Ortodoxă Română. Una care a ciuntit mii de minți lucide ale unei generații și pentru care nu a plătit nimeni și una care macină orice urmă de frumos și imaculat în mentalul colectiv. Desigur, tot fără să existe vinovați!

Hai să și merităm!

Problema cu munca la stat e una clară și veche. Încă există ideea că ''la stat e mai bine''. Păi cam e! Și asta doar dintr-un singur motiv: tot ceea ce trebuie să faci, este să vii la muncă! Banii vin, salariile intră pe card oricum. Că ești polițist, profesor, medic, că ești ''ceferist'', primar sau vreo doamnă grăsuță de la vreun ghișeu al primăriei, clar iei banii la finalul lunii. Tot ce contează e să nu fii așa tălâmb încât să provoci un dezastru major în funcția ta. În rest, e irelevantă productivitatea, e irelevantă părerea celui pe care îl servești, tot ce contează e să îi dai impresia că ai găsit o soluție la problema lui și îl expediezi rapid, așteptând să mai intre unu', poate se termină mai repede și apuci și tu să mai dai un ochi pe Click.ro.

Şatra Benz, vloggerii și Digi24

 România nu e un stat democrat. Indiferent de regimul politic, mentalitatea românească nu este pregătită pentru capitalism şi generarea de profit. În România, încă scuipăm şi lovim în ideea de "capital străin", acuzând şi blestemând haotic că nu susţinem brandul românesc. Asta în condiţiile în care, în afară de Bitdefender şi RCS&RDS, nu există brand românesc de succes internațional. 

  

 România nu e pregătită să accepte capitalismul și generarea de profit ca fiind cea mai importantă trăsătură a celulei societății. Încă nu am înțeles că NU e o rușine să ai bani, să vrei bani, să deprinzi o serie de skilluri care să te ajute să generezi profit, la un nivel care să îți satisfacă nevoile și dorințele. 

Provocarea balenei albastre și fast food-ul informatic

 Bănuiesc că sunt destui cei ce au auzit de Blue Whale Challenge, dar și destui care nu. E un joc pornit pe rețelele sociale rusești, datorită căruia un număr de peste 100 de copii sau tineri s-au sinucis. Regulile erau simple, te logai pe o platformă, erai informat în prealabil că nu există cale de întoarcere și erai ''adoptat'' de unul dintre admini. Trebuia să urmezi o serie de porunci pe care acesta ți le dădea, de la a te mutila cu o lamă până la proba finală ce aducea cu sine și câștigarea concursului, sinuciderea la cererea adminului. Pare incredibil, dar e real. Se pare că unul dintre admini a fost deja arestat și a răspuns senin că ''le făcea un bine, că toți mureau fericiți''. Susținea că le oferea tot ceea ce nu aveau în viața reală: comunicare, înțelegere, căldură. Dacă reducem la absurd toată ecuația asta, știți ce înțeleg eu?

Cele mai stoice afaceri

 Ăăă...da, salut! Știu, ultima postare a fost în iulie 2016, suntem în martie 2017. Da, asta e, am ațipit și eu puțin. Ideea e că acum m-am deșteptat (din somn, nu altfel, altfel nu mai scriam aici și făceam ceva util cu viața mea) și mi-a venit o idee (da, a fost acea secundă a anului deja). Mă gândeam că dacă vreau și eu să pierd bani mulți și repede, mai repede decât la pariuri, mai repede decât la cazino și prin a fi jefuit, aproape la fel de rapid ca într-o căsnicie, trebuie să îmi deschid un business în România. Numai că eu pe partea antreprenorială sunt praf! Norocul meu a fost că l-am descoperit pe Sorin Ovidiu Vântu și vlogurile sale în care ne făcea prosssti și se oferea să ne învețe să facem business. Am reușit să găsesc o listă de business-uri care ar avea succes în România, ca de exemplu: