Biscuiți de ceară

 

"Wow, scrii frumos! Îți alegi bine cuvintele, ai un fel anume de a te exprima în scris". Aud asta încă din școala generală. Mi s-a spus asta atât de des, încât începusem să cred și eu asta. Ușor-ușor, a devenit refugiu, apoi stil de viață. Sursă de a nu irosi banii la psihologi. Și totuși, de ce și pentru ce?

 Nu are un scop sau o finalitate. E doar o oglindă psihologică, transpun ceea ce e și-a făcut căminul prin cotloanele unei minți anapoda, unde sensul comun e atât de comun, încât devine atipic sub influența fricii de banalitate. Rugina de pe sinapse mă face să par edgy. Eu sunt atât de eu, încât aș fi fascinat până la dispreț de un tip ca mine. Așadar, cum să nu las urme? De dragul unei autolecturi. 

 Mă descarc. E o ejaculare de idei și emoții. Când se acumulează prea multă tensiune psihologică, vărs ca într-o litieră litere, organizate în cuvinte. Apoi în fraze. Și iese...ce iese. Excesul de sinceritate.

 Rugina cerebrală ce ma face edgy, face uneori ca terenul să fie abraziv. Cum să alunece ideile? Așadar, trebuie scoase cu forța. Nu am opiu. Nici coca, nici ina. Trebuie să îmi induc adesea stări proaste pentru a stoarce 2 rânduri. Nesomn, lipsa hranei, deshidratare, atoite cu tot ceea ce e toxic, dar poate fi cumpărat la supermarket. Slăbesc inima, ficatul, sinapsele pentru a elibera o idee, care mă deranjează ca un colț de măsea uitat în gingie. 

 Uneori sunt "deblocat", suficient cât să scot 3 vorbe. Dar nu mereu. Și de zis, ar fi multe. Acum, spre exemplu, scriu sub influența nesomnului. Și a mâncării puține. Și frustrările ies, una câte una. Din cele 7 păcate, le am făcut pe toate. Însă ce mă doare, e că nu le-am făcut ca un profesionist, ca să îmi aplic penitența ulterior. Știi, când te ierți din prima pentru ce ai făcut, nu ai făcut-o cu toată inima. 

 Da, ca să obțin satisfacția a ceva scris drăguț, trebuie să sacrific normalitatea. Unii zic că arta e hrană. Litiera de litere prin care îți plimbi ochii e orice altceva, doar artă nu. Însă dacă arta e hrană, pentru artist e un biscuite de ceară. Deci dacă vreodată, măcar odată ți-a plăcut o poezie, un articol sau vreo piesă de-a mea, gândește-te că e foarte posibil să se fi născut după mult alcool, depresii adânci, insomnii sau stări care te ard interior. Biscuiți de ceară! Asta înseamnă să ai o pasiune. O lași să te ardă, să te macine, chiar fără să scoți vreun ban, doar pentru că te face să respiri liber. Biscuiți de ceară!