Analiza meciului de box

 

 Meciul de box

   Am mai pășit într-un ring de box de 12 runde. A mai trecut un an. Mă rog, nu a trecut, sunt ultimele sale file, ultimele clipe ale ultimei runde.

   2025 e pe cale să se termine. Și bine face! A fost un an al dracului de greu. Un adversar cum de mult nu am mai avut.

  Meciul cu el l-am început magic: în plin mijloc al iernii, pe 1 ianuarie, cu un soare de martie ce se prelingea deasupra Bosforului. M-am trezit zâmbind. Am rostit ca un neghiob "se anunță un an bun, un meci ușor".

  Nu a trecut mult de la revenirea în țară și reveria se sparge ca un pahar de cristal scăpat pe marmură: 2025 dădea primul său croșeu puternic în suflet, un deces. Unul foarte apropiat. Un croșeu ce m-a făcut să icnesc. Nu a așteptat prea mult, abia începuse runda a doua și deja m-a mai lovit cu două croșee de acest fel, la intervale de o săptămână toate 3 între ele.

  După acele croșee bune în ficat, pentru că nu țineam foarte bine garda, mi-a spart-o ușor și mi-a destabilizat serios și viața profesională. Insecuritate și sentimente de vinovăție mă loveau din toate părțile.

  Abia terminam runda a treia când 2025 a dat drumul la o serie de directe pe direcția suflet, sub formă de stare de sănătate precară la oamenii dragi. Curgeau telefoanele cu diagnostice negative ca la un call center. Ba chiar, la interval de 12 ore de când aflasem un astfel de diagnostic serios, nu apuc să mă refac că mai vine unul: cancer, tipă de care abia mă despărțisem cu puțin timp înainte. Și această serie de directe în suflet, despre diagnosticele celor dragi au continuat până acum, în a 12-a rundă. Aproape lunar mai aflam de cineva, ceva.

  În paralel, am muncit la câteva vise, mult și din greu. Le-am privit năruindu-se într-o clipă. Mi-a arătat 2025 că îmi intuiește intențiile, eschivează și mă pocnește din plin.
M-am simțit, dincolo de frustrat și nervos, extrem de confuz.

  M-am revoltat. Am căutat răspunsuri. Nu le-am găsit. Am căutat refugiul în vicii și plăceri. Toată nicotina, toate nopțile pierdute la petreceri, toate fetele de o seară, tot alcoolul nu reușise nici măcar o clipă să mă facă să mă simt măcar puțin ca un ultim rezident din paradisul meu interior.

  Rezultatul deciziilor proaste s-a văzut în analizele ce mi le-am făcut recent. A realizat 2025 că mai poate exploata și partea asta. De fapt, mă mir că rezultatul a fost doar atât de gri.

  Însă nu am fost băgat în corzi și doar am încasat, am avut destule pete de culoare: prieteni sinceri, care nu mi-au întors spatele. Hobby-uri ce mi-au dat disciplină și un ideal. Raza mea de Soare ce-mi picură Roz peste griul zilnic. Mentori buni. Ocazia de a face ceea ce îmi place și a vedea că pot aduce un strop de bucurie în ochii copilașilor.

  Dar cel mai important, am rămas cu ideea că merit din plin o melodie: Rehab - I still stand.

De ce? Pentru că am fost, poate, în unul din cele mai grele meciuri de box din cele 32 în care am fost. Stres, frică, pierderi, doliu, sănătate șubredă, insecuritate.

  Dar, totuși, nu am încetat nici măcar o dată să am un zâmbet tâmp, să râd zgomotos, să dau ignor conformismului, să am câte o glumă proastă la fiecare secundă.

  Da, e un an greu. Abia aștept să se termine. Dar cu oricât de multe a dat anul ăsta în mine, I still stand. Încă cinic, încă zeflemist, încă detașat, încă găsesc sensul de a trăi de dragul vieții, încă râd pur, încă mă joc, mă îndrăgostesc pur, încă mă emoționez, încă sper.
Uneori mai scâțâi, mai schiopătez, nu-mi ies chiar toate eschivele, dar sunt încă drept și neschimbat.

  Mersi, 2025. Ai fost un adversar redutabil. Știi să dai. Chiar știi! Dar eu știu și mai bine să iau! 

  Cât încă râd, câștig la puncte.