miercuri, 22 august 2012

Compromisurile! sau Conceptul de mască

Nu am mai dai prin online de vreo săptămână aproape. De ce? E simplu... când nu simt nevoia să vorbesc, tac. Am vreo 3 articole salvate în ciorne. De ce nu le postez? Nu știu, probabil pentru că eu sunt un om al momentului și scriu exact ceea ce simt pe moment.
Îmi amintesc de o discuție foarte interesantă, pe care regret că nu am tratat-o cu respectul cuvenit la vremea ei. E vorba de o discuție ce s-a lungit pe parcursul a mai multe ore de educație plastică în clasa a X-a... conceptul de mască. Încercările doamnei profesoare de a ne explica sensul profund și nedetectat de noi al conceptului de mască, au fost încununate de succes, cel puțin în cazul meu, deși acum, după doi ani de atunci.
Ceea ce ne spunea doamna profesoară era că ne lovim de măști la tot pasul. De la simplul machiaj, ori poate hainele pe care le purtăm. Desigur, întotdeauna, de dragul conflictului, băgam textul că eu nu îmi aleg niciodată hainele, ci scutur șifonierul și ce cade pe mine, cu aia ies pe stradă. Abia acum am înțeles că și cu această atitudine transmit ceva: e vorba de indiferența față de societate și față de lume în general.
De asemenea, masca nu ține doar de exterior. Aud mereu acel text, să fii mereu sincer. Sigur, doar că toți, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, ne adaptăm sinceritatea în funcție de interlocutor. Deși mesajul este același, întotdeauna încercăm să ne prezentăm opinia astfel încât să fie pe placul interlocutorului, pentru a-l face să o accepte ca pe un adevăr.
Putem spune deci că există o oarecare dependență de măști. Ne punem măști pentru a fi pe placul cuiva. În special în carieră. Dar oare acest lucru este imoral?
Desigur, a devenit o modă, este considerat că este de sorginte nobilă atitudinea de respingere a cerințelor societății, poziționând natura umană pură deasupra societății. Eu am procedat în același mod, iar postările acestui blog stau mărturie. Dar cu toate astea, mi-am zis că nu e cazul să cădem în extreme. Pentru a obține triumful naturii umane, știu ce am de făcut. Ar însemna o retragere la un schit ori la o microfermă, undeva prin munți, departe de tehnologie, trăind asemeni străbunilor care nu cunoșteau moneda, care munceau strict pentru a-și obține hrana pe ziua respectivă și pentru întreținerea adăpostului care îi ferește de ororile naturii. Recunosc, pentru mine sună foarte tentant, însă în pesimismul meu caracteristic, știu că nu poate avea aplicabilitate.
Această modă are caracter distructiv. În perioada cât Alexandra Stan nu avea succes, toată lumea o aprecia. Cum a început să aibă succes, toată lumea o detestă. În lumea hip hop-ului sunt de asemenea multe controverse. Foarte multă lume îl acuză pe Connect-R că a trădat hip hop-ul. Dar câți știu oare că el nu reprezenta curentul hip hop, ci se apropia mai mult de raggae? Cine ar fi mers pe la spectacole, ar fi văzut că în concerte, piesele de bumți-bumți el le cântă cu band pe spate. Iată varianta originală a piesei Burning love. Oare câte posturi de televizor ar fi difuzat o piesă ragae? Oare în câte cluburi s-ar fi cântat? Sigur, întrebarea firească este: e necesar să fii ascultat în cluburi? Păi, aveți voi idee câtă muncă este depusă la realizarea unei piese? Spre deosebire de manele, artiștii celorlalte genuri lansează foarte rar albume. Albume care să fim serioși, oricum nu se cumpără (apropo, aș dori să îi întreb pe haterii lui Connect-R... câți dintre voi ați cumpărat albumul ''DEXteritate'' al trupei RACLA? Știați că albumul, deși cu 2 clipuri difuzate la TV a înregistrat cel mai prost record de vânzări din istoria trupei?). Așadar... din ce trăiește un artist în România? Un caz asemănător este și Rimaru. Deși a fost fondatorul celei mai vechi trupe de hip hop din România, deși a fondat Sindicatul RAN-S, toată lumea l-a acuza atunci când a cântat cu Guță, deși a făcut asta pentru a strânge bani pentru mama sa, care era bolnavă. La începuturile carierelor lor, cei de la Paraziții promovau manelele. Puya și Okapi au ales un hip hop comercial. Ca iubitor al hip hopului mă simt deranjat... dar ca om îi înțeleg. Din moment ce radiourile nu îi promovează, concertele sunt rare și albumele nu se mai cumpără... din ce era să trăiască? Aici e doar vina noastră, a consumatorilor. Dacă aș fi cumpărat albumul atunci când trebuia, acum ei nu ar fi urmat calea asta.
Personal, nu mai urmăresc niciunul din posturile de știri din România. Asta deoarece toate au întinat idealurile jurnalismului, poziționându-se fie de partea puterii (B1, Realitatea, RTV) fie de partea opoziției (Antena 3), fie centrate pe atacul celor 2 mari forțe politice din România, USL și PDL, în interes personal, desigur (OTV). Doar că, în calitate de viitor jurnalist mă văd nevoit să mă integrez pe piața media, de partea unuia dintre aceste trusturi de presă. Va trebui să uit de ceea ce simțeam față de un partid sau altul și de a accepta să întorc situația în favoarea partidului căruia este afiliat trustul de presă unde voi lucra.
Da, trebuie să îmi asum faptul că în prezent, mass media nu este decât o fabrică de construcție și distribuție de demagogie, iar jurnaliștii sunt muncitorii în fabrică. Mă deranjează în sinea mea să recunosc acest fapt.
Doar că, deși mă dezic cu ușurință de confort, căci mă caracterizează asceza, încă am înmagazinată în forurile mele interioare ideea că așa cum la nivelul sufletului simt nevoia de lectură, la nivelul creierului simt nevoia unui peisaj nou. Nu trăim pe acest pământ pentru a prinde mușchi precum pomii. Așa cum nu ne putem lăsa sufletul captiv poluării mediului zilnic, alegând să călătorim cu sufletul prin intermediul lecturii, nici creierul nostru nu trebuie lăsat să se obișnuiască cu praful hârtiilor de birou și a celor 4 pereți între care ne ducem frustrările zilnice!
Sunt o mulțime de locuri pe care aș dori să le văd. Dar pentru asta, trebuie să apelez la bacteria ce ne contaminează pe toți: banii. Iar pentru bani, trebuie să fii pregătit să faci compromisuri.
De aceea, ar fi foarte indicat să nu mai aruncăm cu piatra în aceea ce aleg să câștige foloase materiale și nu fac nimic din pasiune... pasiunile sunt pentru oameni. Iar profesionistul nu este un om. Poate un manelist acasă ascultă Bach. Poate un tenor acasă ascultă manele. Ce trebuie noi să înțelegem odată pentru totdeauna este că spre deosebire de animale, jungla de beton nu are reguli. Octavian Paler spunea că în interiorul fiecăruia există 2 laturi... Dumnezeul și bestia. În viața personală, alături de prieteni și familie trebuie să triumfe Dumnezeul din noi, iubirea, binele, sinceritatea, corectitudinea. Însă, din păcate, în viața profesională... ca să nu murim primii, trebuie să triumfe bestia!

3 comentarii:

  1. Ce frumos scrii! Și ai foarte mare dreptate..
    P.S.: Îmi place mai mult piesa originală, reggae, a lui Connect-R. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. @Addie: Îți mulțumesc foarte mult pentru aprecieri! :*

    RăspundețiȘtergere
  3. "Sigur, doar că toți, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, ne adaptăm sinceritatea în funcție de interlocutor. Deși mesajul este același, întotdeauna încercăm să ne prezentăm opinia astfel încât să fie pe placul interlocutorului, pentru a-l face să o accepte ca pe un adevăr."
    ----------------
    Ce inseamna in definitiv, a-ti adapta sinceritatea in functie de interlocutor? Daca dau de unul care ma minte, sa zic ca-i raspund si eu cu aceeasi moneda? Sau daca dau de o persoana care incepe sa ma intereseze, adaptez adevarul astfel incat sa las o impresie buna?

    In realitate, sinceritatea nu e adaptabila. Ai doar optiunea de a renunta la ea si de a apela la alte posibilitati.

    RăspundețiȘtergere