Virginitatea buletinului meu

 Deja am văzut prin București cum leșinatul, amețitul și ''istoric-wanabe-ul'' partid P.N.Ț.C.D. și-a început campania electorală. Am luat, din inerție, un pliant. Încă îl am prin buzunar, am uitat să-l arunc. Că de citit, nu am de gând. Am 20 de ani și jumătate. Am drept de vot de la 18. Am prins alegerile locale și cele pentru parlament. Nu am fost prezent la urne la niciunele. Unul dintre puținele lucruri cu care mă pot mândri în viața asta este acela că buletinul meu este ''virgin''. Și așa vreau să rămână. Nu vreau să îmi dezvirginez identitatea națională cu o curvă. Și de la Iorga încoace, cu foarte puține excepții, mediul politic este un bordel. Și nu unul de lux. Mediul politic românesc este o bodegă ieftină, unde se face sex pe bani. Un sex vulgar, infect, ce maschează ură, scârbă, decadență morală. Fiecare partid politic este o ''fetiță''. Una jegoasă, care jură iubire și tandrețe unor mase.

Cum am petrecut 1 decembrie

 Olelelei vericilor, fusăi, fusăi la defilare, dacă vă spui. Ies din tura de noapte, am mai stat cu colegii la o bârfă, una alta, și plec spre casă, din Băneasa de unde am giobu'. Cobor la Aviatorilor și văd droaie de oameni că se buluceau spre ceva. ''Diii-ta muicăăăă, se dau tigăi iar, mă duc și eu''. Ciuciu! Era parada de 1 decembrie. Mna, fiind obsedat de tehnica militară încă de când eram mic, zic să profit de ocazie și să văd parada asta pe viu. După 12 ore de muncă, de noapte, numai defilare îmi trebuie. Mă îndrept spre locul cu pricina, văd oamenii sunt verificați. Vine rândul meu, un jandarm cât dealu' Mitropoliei mă ia la întrebări dacă am sau nu vreun obiect contondent la mine. ''Uolelelei, păi am briceagu' dă la taica. E la a 3 generație folosit, e de-o vârstă cu mine. Are valoare sentimentală enormă și îl folosesc să tai parizerul cu el la muncă''. Cică tre să îl arunc sau nu intru. Mă duc să caut un loc unde să îl las, că nu mă înduram să îl arunc, îl aveam de când eram copil. Nu găsesc, așa că îmi calc pe inimă și îl arunc. Mă întorc înapoi, deja era plin de oameni, s-a dus în mă-sa locul ăl' bun. În loc să mă verifice, jandarmul mă întreabă: ''Sigur nu mai ai briceagul?'' ''Sigur, neică.'' ''Ok, treci''. Deci nici măcar nu m-a controlat. Mda.

Complexul Treplev sau a nu educa prin descurajare

Citeam acum ceva vreme un articol pe un site specializat în relaționarea părinte-copil despre una dintre cele mai proaste metode de educație: cea prin descurajare. În mod eronat, unele persoane consideră că evidențiind trăsăturile negative ale persoanei de a cărei instruire se ocupă, vor ajunge să îl motiveze pe acesta să-și învingă acele defectele. Acest lucru însă nu se întâmplă. Ceea ce se întâmplă însă este chiar opusul. Se dezvoltă un complex, pe care eu l-am numit ''Complexul Treplev''.

Visele au atac cerebral

Tânăr/ă, te trezești dimineață înaintea alarmei. Pregătești un sandwich, ca în fiecare zi. Mănânci și mai arunci vreo două la fel în ghiozdan, te speli, te îmbraci și pleci. Ai dormit foarte puțin, ca de obicei. Urmezi același traseu până în stația de autobuz, ca să pleci la muncă, același loc de muncă pe care l-ai căutat cu multă ardoare. Vezi în jur aceleași fețe de oameni triști, banali, inculți, incapabili să se exprime coerent, cu aceleași haine șterse, care pleacă spre umilele locuri de muncă. Și aceiași băiețași de cartier prost îmbrăcați, care fac chetă pe o sticlă de suc la 2 litri. Ești plictisit și apatic.