duminică, 20 mai 2012

Blogger! Sau...?

Din ianuarie 2009 de când am descoperit bloggingul (folosind pe atunci profilul de Netlog) am tot scris. Și am tot scris. Mai bine sau mai prost. Mai agramat sau mai corect. Mai pueril sau mai interesant. Cert este că am scris. Și cam atât. Întotdeauna am fost preocupat să scriu. Pare de-a dreptul ilar, dar în cei 3 ani încă nu am reușit să învăț nici un cod HTML. Până de curând nici nu văzusem cum se face un banner. Și sincer să fiu, abia acum 2 ore am reușit să adaug bloguri la secțiunea ''Recomand''.
Așadar, nu mă pricep deloc la blogging. Sunt într-o ușoară criză de identitate virtuală. Am perceput bloggingul ca fiind o activitate ce se rezumă la scris. Însă înțeleg tot mai mult că bloggingul implică mult mai mult de atât. În primul rând, conținutul trebuie prezentat într-o manieră care să atragă cititorul, să nu se simtă intimidat de conținutul ce se extinde pe un spațiu vast al paginii. De asemenea, este foarte important să prezinți conținutul într-o manieră în care cititorul să poată empatiza cu ceea ce tu ca blogger scrii. Aspectul paginii este de asemenea foarte important. Fontul, fundalul și widgeturile care se regăsesc pe pagină au un rol foarte important. La partea de promovare, implică o foarte mare interacțiune cu alți bloggeri sau măcar cu persoanele de pe rețelele de socializare pe care ai cont. Întotdeauna blogurile de nișă vor avea succes. Atât timp cât ai un blog de nișă, ai mai multe șanse să ai un număr mare de cititori. Ca blog personal, te poți canaliza pe o anumită tematică. Blogurile personale folosite pentru a opina despre diverse situații, fie ele economice, sociale sau de orice altă natură, stârnesc de asemenea interesul publicului consumator de blog.
Cunosc foarte bine partea teoretică. Însă întotdeauna în cei 3 ani de blogging mi-a fost imposibil să le aplic. Nu cunosc tehnici de persuasiune cu care să îmi fi promovat produsul. Ca și aspect, niciodată nu am fost capabil să lucrez cu photoshop sau orice alt program de acest tip. Și nu partea tehnică era greu de învățat... ci pur și simplu, îmi lipsea cu desăvârșire imaginația. Am încercat câteva convertiri la bloguri de nișă și am dat chix cu toate. Am încercat să colaborez cu un blog personal colectiv... efectiv, nu reușeam să găsesc subiecte. Nu știu dom'le, eu mă pricep la scris... atât.
Așadar am luat decizia de a renunța definitiv la blogging... prin urmare, de acum 2 săptămâni m-am convertit la jurnal... și așa a luat naștere această pagină. Doar că jurnal fiind, are un caracter foarte personal. Ceea ce scriu aici nu sunt teme de interes public. Așadar, ideea de a-mi achiziționa un domeniu momentan cade. La fel și ideea de a face o pagină de Facebook blogului... sau jurnalului, nici nu mai știu cum să spun. În fine... ideea este că nu mă pricep deloc la blogging. Așadar, dacă mi-aș achiziționa un domeniu aș complica foarte mult lucrurile, pentru că nu mă descurc deloc cu partea tehnică.
Așadar, vreau să anunț cititorii (care or fi ei-că văd că am vreo 4-5 persoane care îmi accesează pagina) că cel puțin în următoarea perioadă nu voi achiziționa domeniu și nici nu voi face pagină de Facebook, deși am promis asta. În definitiv, nu m-ar ajuta la nimic. Pagina de Facebook pentru bloguri este pentru blogurile sau site-urile mari. Ar fi absurd să fac pagină de Facebook unui blog fără domeniu și cu 4 unici.
BYE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu