sâmbătă, 26 mai 2012


Era odată o vorbă, cică ideile bune se nasc accidental. Mda... păi cam așa este. Ieri seară, plec de acasă să mă întâlnesc cu niște prieteni. Aveam ceva de mers, căci ei erau deja prin oraș, eu trebuia să îi caut. Traversând o intersecție ce credeți voi că mi s-a întâmplat? Ce ar putea să mi se întâmple în 10 secunde? Să mă claxoneze un nene, să mă stropească un vitezoman, să calc într-un... Pedigree metamorfozat prin procesul de digerare-excreție, să îmi ureze noroc din zbor un porumbel... nu, nimic din toate astea. Ci un lucru care pare greu de crezut (chiar și de către mine care l-am trăit)...
Creierașul meu parcă a activat un buton, așa că timp de vreo 10 secunde în cap mi s-a derulat o poveste întreagă. Nu doar că mi-a venit ideea unei povești, ci o poveste. De undeva din adâncul creierului meu, a ieșit la iveală o poveste. O poveste despre adolescență, viață de familie, decizii, școală... o poveste pentru orice vârstă. O poveste fictivă ce fotografiază întocmai viața. Desigur, mă gândeam să o public. Astăzi am făcut teme toată ziua, I had to write some letters in English, atât de multe încât nu mai știu când vorbesc în română și când in English. După multe pagini, mă satur, fac o pauză și ascult 2 albume ale lui raku. Mai scriu vreo 2 exerciții și mă opresc (am lăsat și pe mâine, să nu mă plictisesc) și mă pun să reascult melodiile. Una mi-a atras atenția în mod special, așa că vreau cu orice preț să îi fac clip cu poze. Nu reușesc, mă enervez, scriu de rău de mine, comentariile lui Viorel și ale Anei m-au încurajat, așa că mi-am zis că ar fi cazul să acționez. Mi-am zis că trebuie să scriu acea poveste.
Așadar, ia un caiet dictando, câteva creioane și apucă-te de treabă... crează personajele, fă o scurtă biografie a fiecăruia, fă o mică introducere a poveștii... am scris vreo 7 pagini. Cam asta este forma de început. Asta este schița pe care se va baza prima mea poveste (bine, nu e prima, dar e prima care va fi publicată). Încă nu o să dau detalii, pentru că urmează să o mai ''cosmetizez'' puțin, să îi dau un titlu adecvat (pentru că am mai multe la ora actuală), să estimez cam ce întindere va avea. Eu personal mă gândeam să o fac în 4 părți, 4 postări diferite. Însă dacă ia mai mult, o să trebuiască să creez o pagină specială pe blog unde să o postez. De fapt, cred că asta ar fi cel mai indicat. Apoi, vine partea ceva mai grea, care chiar implică eforturi... scrisul ei. Nu scrisul în sine mă sperie, căci nu am un dead line, pot să o postez și peste doi ani, însă am mania ca e fiecare dată când scriu ceva, când transcriu să modific. Așadar, cel mai probabil o să o scriu toată într-o zi, o să o pun într-un document și o să o postez pe părți.
Nu va fi ceva de excepție... nu va fi ceva magistral. Însă am atât de mult entuziasm pentru că e prima mea poveste pe care o să o postez. E drept, ea e deja finalizată în mintea mea. Știu soarta fiecărui personaj. Însă trebuie să mai adaug câteva detalii, să mă ocup și de partea mai ''tehnică''. Însă sper să iasă așa cum îmi doresc, și sper să vă placă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu