luni, 28 mai 2012

Cum se nasc eroii


Cu toții ne facem planuri. Cu toții ne facem o idee asupra conceptului de fericire, și facem tot posibilul ca acel concept să se adeverească întocmai. Nu admitem deviații de la calea inițială, nu acceptăm întoarceri din drum. Avem o cale, mergem pe ea. Pierderile nu au ce căuta în planul nostru. Noi ne-am propus să ieșim mereu în câștig. Ne scriem scenariul propriei povești, ne-am propus să îl respectăm întocmai. Doar că, pe lângă noi, mai există și o natură, mai există și alți oameni, poate există și o entitate divină, care joacă în același film cu noi, astfel încât nu putem spune că suntem scenariștii poveștii noastre. Ulterior, vom învăța că de fapt viața noastră nu este o piesă de teatru cu un scenariu bine stabilit, ci mai mult o piesă de teatru bazată pe improvizații. Nu există scenariu. Va exista doar o biografie a personajului, dar doar după ce acțiunea s-a încheiat. Astfel, omul nu poate scrie decât despre trecutul său, nu poate acționa decât asupra prezentului său, și nu poate vedea rezultatul decât în viitorul său.
Așadar, scrierea scenariului rolului tău este din start o eroare. Pentru că natura este imprevizibilă. Evenimentele pe care ea le declanșează pot schimba cursul pe care tu ți l-ai propus. Omul este un animal social (după cum zicea Aristotel), deci în viața lui apar o multitudine de persoane. Omul are tendința de a le pune eticheta de prieten, dușman, rival, indiferent etc. Însă ceea ce nu știe omul este că, oricare dintre oamnenii intrați în viața sa pot ieși la fel de ușor, cu sau fără voia sa. La fel, oameni ce înainte erau distanți față de el sau pe care nu îi cunoștea pot intra în viața lui. Greșeala cea mai mare a omului este că vrea ca în viața sa totul să rămână constant. Dorește cu ardoare să intre la o anumită facultate. Nu va reuși, din diverse motive. Viața sa, visul său va fi năruit. Își iubește din tot sufletul cartierul, țara, grădina din fața casei... însă situația îi cere ca el să se mute. O floare din întreg câmpul de flori din sufletul său a fost smulsă din rădăcină... și asta doare. Își adoră iubitul/iubita, nu poate concepe viața fără familia sa, prietenii săi sunt echilibrul microuniversului său. Îi va pierde, din diverse motive. Va durea!
Însă ceea ce uităm cu toții este că așa se nasc eroii. Nu din fericire și perfecțiune, ci din durere. Până și desenele animate ale copilăriei ne învață asta. Batman a fost un copil a cărei familie a fost ucisă de gangsteri. Spiderman nu a fost un erou până ce unchiul Ben nu a fost ucis. Dick Sand nu ar fi ajuns ''Căpitan la 15 ani'' dacă întreg echipajul nu ar fi fost ucis de o balenă. Robinson Crusoe nu ar mai fi fascinat pe nimeni dacă, sub povara singurătății, s-ar fi sinucis.
EmineM este un idol. Dar dacă nu ar fi fost un copil sărac, provenit dintr-o familie dezorganizată nu s-ar mai fi apucat de cântat. Michael Jackson a fascinat milioane de oameni. Dar oare câți știu că a fost un copil nefericit, datorită aspectului său fizic extrem de neplăcut?
Dacă Titanicul ar fi ajuns la destinație, oamenii de pe el ar fi fost doar ''pasagerii de pe Titanic''. Astfel însă, sunt ''eroii de pe Titanic''-fie că au supraviețuit, fie că nu.
Fără să fi murit pe cruce, Isus ar fi fost un simplu predicator, pe care știința de mai târziu, în cazul în care ar fi știut de existența sa, l-ar fi acuzat de schizofrenie. Dacă Sisif ar fi renunțat la cea de a III-a încercare de a urca piatra pe stâncă, ar fi fost la fel ca oricare dintre noi. Iar dacă Bianor ar fi ucis capra, iar apoi ar fi împletit frânghia, nici până în ziua de astăzi nu am mai fi auzit de el!
DA! Viața e nedreaptă. Visele tale, oamenii la care ții, locurile pe care le iubești, faptele care îți plac... le vei putea pierde în orice moment al vieții tale. Vei suferi enorm, e perfect normal. Însă dacă nu vei ceda vei ajunge un erou. Erou nu ești atunci când reușești tot ceea ce ți-ai propus. Atunci ești doar un om de succes. Erou ești atunci când ai obținut tot ceea ce doreai, ai pierdut tot, ai suferit enorm, dar ai avut curajul să lupți pentru a le câștiga înapoi... și ai mai și reușit.
Suferința ne face mai puternici. Viața este precum o bucată de carne care urmează să fie transformată în șnițel... pentru a deveni bună, trebuie bătută. Suferința va veni, oameni dragi nouă vor ieși din viața noastră, visele noastre se vor surpa. Dar nu suntem nici primii, nici ultimii care trecem prin asta. Viața este o continuă improvizație. Nu e nimic de știut, nu poți ști să trăiești, căci în viață nimic nu este premeditat. Totul vine spre tine, de tine depinde doar să suporți. Atât. Viața în sine e simplă. Vine un val de bucurie... trebuie să îl savurezi. Apoi unul de durere... trebuie să îl suporți. Odată ce ai înțeles asta ești perfect adaptat. Azi plângi. Doare. Și mâine la fel. Nu e nimic. Ai să și râzi odată și odată. Adaptează-te! De tine depinde! Ia și ascultă, ridică-ți moralul, și îndură. Nimic nu este de netrecut! Și nu uita: nimic nu se pierde... totul se transformă!
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s&w=560&h=315]

Un comentariu:

  1. cine are nevoie de eroi? cine spune ca daca Eminem nu ar fi provenit dintr-o familie saraca nu s-ar mai fi apucat de cantat? cui a ajutat faptul ca titanicul a devenit cunoscut? cine-ti garanteaza tie ca Isus a fost evreu si a murit pe cruce in palestina? palestina in rusa inseamna pamant ars. si pe drept, caci copacii au fost si sunt rari. ce e rar, e de pret. rastigniri pe cruce...in palestina? suna a basm.

    eroii sunt figuri de basme. de asta avem nevoie? poate unora le face bine. mie nu.

    RăspundețiȘtergere