luni, 7 mai 2012

MaiDanez ca-n Copenhaga

Avantajele blogului personal este că pot fi eu însumi. Doar că acest blog are rolul de a mă ajuta pe mine să aflu cum sunt eu însumi! Pentru a mă cunoaște cu adevărat, trebuie să îmi accept toate aspectele vieții. Astăzi voi vorbi despre un alt aspect, care pentru unii dintre cei care mă cunosc a rămas, în mod involuntar, necunoscut.
Însă pe care nu îl reneg, nu îl ascund, și despre care pot vorbi fără probleme.
Astăzi a fost o zi foarteaglomerată pentru mine... am plecat de dimineață la școală, apoi la spital pentru niște analize obligatorii. Am ajuns acasă pe la 15:00, am stat puțin și a trebuit să plec iar... ideea este că între timp, mi s-a reamintit de un vocabular mai puțin elevat postat pe Facebook-ul meu acum vreo săptămână. Mă rog, de fapt pe Twitter, însă am uitat că nu știu cum am făcut, dar ceea ce postam pe Twitter apărea și pe Facebook. Desigur, apoi mi-am dat seama că 75% din prietenii de pe Facebook nu mă știau capabil de așa ceva.
E drept, mă simt foarte prost pentru greșeala omisă. Mai ales că pe Facebook sunt prieten și cu 2 cadre didactice, și cu un scriitor extraordinar, pe care am avut deosebita onoare de a-l cunoaște personal... plus foarte multe alte persoane care nu știau acea latură a mea.
Ei bine, miercurea trecută m-am înfuriat îngrozitor... îmi venea să plâng, sa urlu.. nu puteam face asta... însa simteam nevoia să îmi refulez furia. Așa că am folosit un limbaj mai puțin plăcut. Îm general, pe Twitter foloseam un ''altfel'' de limbaj. Nu contează unde l-am folosit, ideea este că aș fi putut fi perceput greșit. Lucru pe care vreau să îl clarific.
După cum am spus, școala în care am învățat era un adevărat ghetou. Era inevitabil să nu deprind de acolo câteva obiceiuri... mai puțin plăcute! În plus, deși poate mulți o să mă perceapă greșit, sunt genul de om capabil să poarte o discuție cu persoane din toate mediile. Și da, admit... nu doar în zone verzi îmi petrec timpul, ci și cu o bere în mână în fața unui bloc. Da, știu că e riscant să spun asta pentru că aș putea fi etichetat drept un băiat cartier sau mai știu eu ce. Poate că am o genă. Însă acea genă trebuie să se manifeste stric în fața blocului. Ideea este că vreau să îmi stabilesc niște limite. Nu prea îmi place ideea că aparțin din 2 lumi, pentru că există posibilitatea că la un momendat cele 2 se vor intersecta. Lucru care nu este de dorit pentru mine. Trebuie să îmi stabilesc clar un mod de viață.
Nu pot spune că sunt sau am fost vreodată un băiat de cartier sau mai știu eu ce. Doar că interacționez cu toate categoriile sociale, iar în naivitatea mea, acum mult timp mi-am propus să știu să vorbesc egal de la egal cu oricine. Am reușit acest lucru. Așadar, sunt un fel de echilibru între casa scării și bibliotecă. Nu știu cât de bine este. Asta pentru că la un momendat, poți fi stigmatizat de ambele lumi. Nu ești autentic. Aș fi precum România în cel de-al II-lea Război Mondial... nu aș aparține nici unei tabere concret, iar la final aș ieși în pierdere. Cred că cea mai mare dovadă de maturitate din partea mea ar fi să decid ce și cum sunt. Vreau să acced spre una dintre aceste lumi. Doar că nu știu unde. Așadar, tot încerc să mă agăț de cei din jur, pentru a mă influența într-un fel sau altul. Problema este că simt nevoia de detașare. Nu am reușit o detașare prin artă... așa că am căutat una pur materială, efemeră. Mai grav este că acum ajung să mă folosesc de cei din jur ca să aleg. NU! De data asta voi decide singur. Trebuie să joc ruleta rusească. Să aleg O haină pe care să o îmbrac. Am 2 obțiuni: academie vs ghetou.
Știu, echilibru. Însă mi se pare laș și cinic să vorbesc despre pictură, iar imediat ce ies din muzeu să mă apuc să înjur pe unul care a parcat pe locul meu. Trebuie să îmi găsesc o țintă spre care să mă îndrept... în ce ipostază vreau să mă regăsesc? ''Băiat dintre betoane'' sau omul dintre cărți''? Da, îmi plac ambele, dar una trebuie să fie dominantă. Însă care? Asta este o postare la care nu ar trebui să existe comentarii. Am spus că e cazul să decid pentru mine. E cam penibil ca cei care mă credeau un spirit artistic să vadă că sunt campion la glume ''de stradă'', cum și pentru cei ce mă știu mai flegmatic să vadă că sunt fascinat de verdeață.
Am încercat să mă apropii de ambele lumi.. și am făcut greșeala să le amestec între ele. Nefiind autentic, o să le pierd pe ambele. Hmm... o să iau o decizie! Și dacă va fi cea greșită, o să fiu pregătit să regret! De data asta singur, așa cum se cuvine, fără să mai caut ajutor la prieteni. Trebuie să câștig un joc, oricât de dur ar fi... sau trebuie să fiu pregătit să pierd! Nu asta înseamnă maturizare până la urmă?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu